La împlinirea frumoasei vârste de 79 de ani, DONALD TRUMP și-a făcut un cadou modest: o paradă militară la care au luat parte peste 7.000 de soldați și 200 de vehicule.
Așezat emoționat, nevoie-mare, în lojă, alături de soția cu 24 de ani mai tânără, președintele a fost foarte încântat de cele văzute.
Nu știm de ce, dar nouă aniversarea asta ne-a adus în minte alte serbări care se întâmplau pe timpul tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU…

După debarcarea cu cântec, dar așteptată, a ELENEI LASCONI, USR și-a ales un nou președinte!
Primarul Timișoarei, DOMINIC FRITZ, a adunat 67% din voturi și, în consecință, are liber acum să-și impună viziunea.
Așa cum se întâmplă de obicei, la schimbarea șefului, unii membri de partid l-au lăudat bălos, în timp ce alții au anunțat că pleacă spre alte zări politice.
Dom’ președinte trebuie să aibă mare grijă, că deja se subțiază rândurile…

În sfârșit, lucrările la podul prăbușit de la Luțca s-au încheiat, iar traficul rutier a fost reluat!
A durat 4 ani şi 2 zile pentru ca refacerea totală să fie finalizată.
Având în vedere antecedentele, conducerea PSD Neamț a preferat să nu facă mare tam – tam cu finalizarea lucrărilor, așa încât nu a mai tăiat nicio panglică inaugurală.
Sperăm că, de data asta, lucrările au fost executate corect și de calitate!
Totuși, avem o nelămurire în legătură cu baronul fugar IONEL ARSENE.
Ce mai face?
E bine sănătos în Italia, după ce a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de bulău pentru trafic de influență?
Eheee, și ce le mai spunea când era la butoane…