Tocmai a trecut 1 iunie. Frumos, dar repede…și din păcate în zi de duminică, fără
liber suplimentar pe placul inimii, ca în alți ani. 1 Iunie – Ziua Internațională a
Copilului – sau, cum îmi place mie să spun, ziua în care adulții își aduc aminte
cum e să râzi cu gura până la urechi, fără motiv. Sau chiar cu motiv: pentru că ai
primit o înghețată în plus și ai zărit un nor care seamănă cu o pisică.

1 Iunie e mereu despre joacă, baloane, râsete sincere și… da, uneori și despre
părinți alergând prin parc cu rucsacul în spate și copilul în brațe. Dar, mai ales, e
despre copilărie – acea perioadă magică în care întrebările nu se termină niciodată,
iar răspunsurile încep adesea cu „pentru că așa vrea unicornul”.

Dar, dincolo de sărbătoare, 1 Iunie ne aduce și o întrebare serioasă în buzunarul de
la piept: „Cât timp mai avem să fim, cu adevărat, prezenți în viața copilului
nostru?”

Ca psiholog și om care a stat de vorbă în sala de clasă adesea cu cei mici, vă spun
un secret (pe care copiii îl știu deja): Copiii nu vor jucării scumpe. Vor timp. Vor
joacă. Vor să li se răspundă la „de ce”-urile alea care ne amețesc. Vor părinți care
știu să râdă, să se tăvălească prin iarbă și să nu se supere dacă se mănâncă desertul
înainte de ciorbă. Măcar uneori.

Copiii au nevoie de adulți care să le spună: „Ești bine așa cum ești” – și apoi să o
arate, încurajându-i și sprijinindu-i. Nu doar de 1 Iunie. Ci și marțea, când au luat
„Bine” în loc de „Foarte bine”. Sau joia, când n-au chef de teme.

Vrei să-i faci un cadou copilului tău? Nu întreba ce vrea. Joacă-te cu el. Ascultă-l.
Lasă-l să-ți povestească ceva cu zeci de detalii fără noimă – pentru el e important.
Pentru el, tu ești tot universul. Pentru că joaca – această formă de iubire cu sclipici
– e limbajul universal al copilăriei. Iar dacă-l vorbim bine, copiii noștri vor ști
mereu că sunt iubiți.

1 Iunie a fost o zi de joacă. Dar și o șansă de a ne reaminti că educația cu iubire,
prezență și puțină nebunie frumoasă… crește oameni buni.

prof. Maria Adriana Nichitean