VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Curioși și sceptici

Joia trecută, telefonul m-a notificat că Ministerul Educației și Cercetării este în direct. Și chiar era, prin prezența domnului ministru. Înțeleg că Daniel David și-a propus ca în fiecare zi de joi să aibă o întâlnire online, la ceas de seară, în care răspunde întrebărilor transmise de cei care îl urmăresc.
Recunosc că m-a surprins inițiativa… de data asta plăcut. Atâta vreme cât în întâlnirile astea online chiar se dau răspunsuri punctuale din fotoliu ministerial și nu se face politică… zic că nu-i rău. Iar faptul că răspunsurile nu se dau la televizor, spre care mulți dintre tineri privesc mai puțin și se dau online, e pe plus pentru noul ministru, care dă semne că e ancorat bine în realitatea prezentă și chiar vrea să fie în contact cu cei pentru care creșterea prin educație e vitală.

Unul dintre subiectele abordate a fost pseudoștiința. Care e la liber și accesibilă în online și care intoxică pe prea mulți. Și pornind de la pseudoștiință, Ministrul Daniel David, a formulat o întrebare interesantă: oare știm cu adevărat ce înseamnă anumite meserii? Și aici, nu vorbim de meșteșuguri din epoca medievală, ci de profesii din lumea modernă: matematician versus numerolog, psiholog versus parapsiholog.

Și cred că nu se referea doar la mult criticata generație tânără, ci și la cei cu experiența vieții mai îndelungate. Așadar una dintre marile probleme ale educației actuale chiar este cea legată de informații care sunt livrate atractiv în online, unde suntem cu toții prezenți și care de foarte multe ori sunt false, incomplete, toxice, dar ușor de digerat în lipsa unei gândiri critice dezvoltate la școală și de ce nu și în mediul online.

Și aici vine propunerea ministrului: educația științifică nu trebuie să rămână exclusiv în școli sau facultăți, ci să pătrundă în viața noastră cotidiană, chiar și pe rețelele sociale. În loc de 30 de secunde de reclamă la pantofi sau cum să „măsurăm iubirea cu un cristale de cuarț”, 30 de secunde cu un video educativ care să te facă să înțelegi diferența între știință și pseudostiință și nu numai.

Poate părea ineficient, dar zic că ar merita încercarea, dacă vrem să ajungem la mintea celor care se pierd online printre fake-news-uri sau recomandări de „medicină alternativă”.

Așadar, dragii mei, până la doza viitoare, chiar dacă video-urile educative nu le vor înlocui pe cele lipsite de suport științific, rămâneți curioși, dar și măcar puțin sceptici, la tot ce e atractiv și facil și prea des oferit în online de numerologi, astrologi, parapsihologi și alții a căror nume nu se termină în… „logi”.

prof. Maria Adriana Nichitean

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Filmul de la care nimeni nu pleacă nejudecat… nici noi

    BOND: Trust to Adapt?! Despre antreprenoriat, educație și viitorul Moldovei | RBL Moldova 2026

    Despre vreme, vinovății și morile de vânt

    Oamenii care știu să râdă sunt cei care iau viața cel mai în serios

    Emisiuni sugerate