full screen background image

Scule electrice furate dintr-o casă în construcţie, la Dorna Candrenilor

bormasina     Postul de poliție Dorna Candrenilor a fost miercuri sesizat, de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Coșna, despre faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuința sa, aflată în construcție, pe raza comunei Dorna Candrenilor.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de alarmare și a faptului că un geam a fost lăsat închis, dar neasigurat, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras scule electrice, în valoare de circa 1.000 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor.

Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze.

Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului.

Nu depozitaţi bunuri de valoare în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)

Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere.

Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii.

comments

comments