full screen background image

Președintele Clubului Sportiv Off-Road Rădăuți, medicul Mihai Mateiciuc: “Încercăm să aducem Bucovina pe harta off-road!”

viva cafe radauti off     Cupa locală off-road, anunțată pentru această toamnă la Rădăuți, s-a amânat până la primăvară, pentru că organizatorii vor ca membrii clubului să capete experiență și să facă față traseelor dificile pe care le au de parcurs într-o astfel de competiție.

Președintele Clubului Sportiv Off-Road Rădăuți, medicul Mihai Mateiciuc, a spus la Radio VIVA FM, că dorește să aducă acest sport în Bucovina, la Rădăuți, și să se implice nu numai în organizarea de întreceri sportive ci și în acțiuni de ajutorare în caz de calamități naturale, sau chiar în acțiuni caritabile.

“Există acest club, se numește Clubul Sportiv Off-Road Rădăuți, încercăm să-l afiliem la FRAS – Federația Română de Automobilism Sportiv. Nu avem foarte mulți membri. Am încercat să organizăm o cupă locală, în această toamnă, însă timpul și lipsa de experiență a membrilor nu ne-a permis, așa că, vorbind și cu oameni de la niveluri mai înalte, am hotărât să o amânăm pentru primăvară. O să fie un eveniment anual, în care rădăuțenii să se delecteze cu puțină adrenalină. Încercăm ca și acest sport să rămână la nivelul de sport, și să-l aducem pe meleagurile Bucovinei.

În momentul în care un viitor membru, un doritor vrea să se alăture echipei, devine membru, iar obligația mea este să anunț fiecare ieșire, fiecare eveniment caritabil. O să avem și evenimente caritabile. Nu ne dorim să avem situații de calamități naturale în care să facă față mașinile 4×4, să ajungem în zone inaccesibile ca să ducem ajutoare, dar suntem prezenți la orice activitate de gen.

În zonă nu avem competiții, tocmai de aceea încercăm să aducem Bucovina pe harta off-road. Competițiile în zona Moldovei se termină la Piatra-Neamț, așa că încercăm să urcăm mai sus.

Aici este cel mai mult de muncă, să facem traseele. E munca cea mai grea. De aceea vrem ca, dacă tot începem să facem, să facem așa cum trebuie, ca în fiecare an să vină cu drag participanții.

Este un sport periculos, dar sunt și măsuri, există și asigurări pentru sporturi extreme. Însă, trebuie să fii ponderat. Chiar dacă ești în mijlocul naturii. În genere iubitorii acestui sport sunt iubitori de natură. Mulți poate ar condamna, însă un 4×4 nu face atâtea stricăciuni cât ar face cei rău intenționați. Cu puțină grijă, atenție, cu un echipament adecvat scapi de nepăceri. Nu este neapărat să ai o mașină echipată. Se găsește și un traseu pentru mașini 4×4 neechipate. O clasă hobby. În competiții, anul acesta s-a introdus clasa hobby foarte interesantă, pentru că numai pentru mașini standard să fie clasa 4×4 era singura obligație. După aceea e standard, open și extrem”.

Clubul Sportiv Off-Road Rădăuți primeşte noi membri.

Cei ce doresc să se înscrie o pot face la tel. 0748.242.770.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments