UPDATE – Militari de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc şi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului au intervenit, marţi, cu patru autospeciale (stingere şi descarcerare) şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în urma unui accident rutier produs între două autotrenuri, pe DN17, pe raza localităţii Vama.
La faţa locului s-a deplasat şi Grupa Operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, sub conducerea primului-adjunct al inspectorului şef, colonelul Dan Hoffman.
La sosirea echipajelor, ardeau cele două autotrenuri, existând pericolul de propagare la o casă de locuit P+1, din lemn, aflată în imediata apropiere.
Un cap tractor a fost desprins de remorcă şi tractat în afara părţii carosabile, fiind salvat din calea flăcărilor.
Unul dintre TIR-uri avea remorcă izotermă, fără încărcătură, iar cel de-al doilea, care a fost afectat de flăcări în întregime, era încărcat cu robineţi, vane şi alte piese industriale (metalice).
Incendiul a fost anunţat la ora 13:39 şi lichidat la ora 15:00.
Unul dintre şoferii autrenurilor a acuzat dureri la membrele superioare şi, dacă iniţial a refuzat transportul la spital, ulterior o autosanitară SAJ l-a transportat la CPU Câmpulung Moldovenesc, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Au ars elementele combustibile ale celor două remorci şi ale unui cap tractor şi s-au degradat încărcătura şi caroseriile maşinilor.
Pentru îndepărtarea componentelor rămase pe carosabil au acţionat două utilaje de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Vama şi unul de la S.D.N. – Secţia Câmpulung Moldovenesc.
De asemenea, pompierii militari au spălat suprafaţa carosabilului şi au îndepărtat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi, pentru prevenirea accidentelor sau a altor evenimente nedorite.
Pe timpul intervenţiei salvatorilor, circulaţia a fost oprită, iar echipajele de poliţie au deviat traficul rutier pe rute ocolitoare.
Circulaţia a fost reluată pe ambele sensuri în jurul orei 16:00.
14.00 – Traficul rutier pe DN 17, Suceava – Câmpulung Moldovenesc, este oprit după ce două TIR-uri s-au ciocnit, în localitatea Vama.
Accidentul s-a produs într-o curbă şi pe fondul unui carosabil umed.
După ciocnire, unul dintre camioane a luat foc, iar flăcările s-au extins şi la celalalt autotren.
Din fericire, şoferii au reuşit să se salveze în ultimul moment.
Unul dintre el este rănit uşor – mici plăgi la o mână şi arsuri superficiale.
Este aşteptată o macara care să vină şi să ridice tirurile de pe partea carosabilă.