full screen background image

George Ostafi, șef al Serviciului de Relații Publice și Muzeale din cadrul Muzeului Bucovinei: ”Revitalizăm Cetatea de Scaun, o facem vizitabilă, îi dăm viață!”

George Ostafi

George Ostafi

La Viva Trafic, invitat în studio a fost azi George Ostafi, șef al Serviciului de Relații Publice și Muzeale din cadrul Muzeului Bucovinei.

S-a discutat despre unul dintre cele mai importante evenimente din luna august, Festivalul de Artă Medievală.

George Ostafi ne-a spus care sunt obiectivele acestui Festival:

”Festivalul acesta care a ajuns în anul 2015 la a IX-a ediție are ca principal obiectiv valorificarea patrimoniului cultural și turistic al municiupului Suceava, al acestui brand care înseamnă Cetatea lui Ștefan cel Mare, gloria Moldovei.
Revitalizăm Cetatea de Scaun, o facem vizitabilă, îi dăm viață. Facem ca visul și mitul din inima fiecărui turist care trece pe aici să capete un contur cu ajutorul actorilor medievali și cu ajutorul decorurilor.”

Un alt obiectiv ar fi acela al ”valorificării creatorilor locali, a produsului local, să aducem venituri substanțiale Muzeului și Cetății prin turismul care se desfășoară în jurul acestui Festival.”

În ceea ce privește organizarea unui astfel de eveniment, Ostafi a precizat:

”Un asemenea Festival în organizarea căruia noi avem deja o experiență și chiar o rutină și îi cunoaștem punctele sensibile, necesită implicarea întregului colectiv din Muzeu, implică participarea organelor și organismelor structurilor Statului la nivel municipal, Primăria și Consiliul Județean sunt organizatori finanțatori, Poliția, Jandarmeria, I.S.U. De asemenea, foarte mulți factori economici participă ca sponsori, toată media susține. Pe an ce trece lucrăm cu din ve în ce mai mulți voluntari, tineri, studenți.”

Cum privesc tinerele generații Festivalul de Artă Medievală?

”Facem o muncă educativă plăcută și absolut eficientă cu tinerele generații care se apropie altfel de istorie și de valorile naționale”, a mai spus George Ostafi.

comments

comments