Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează joi dimineaţă, 23 iulie, percheziţii la sediul social şi punctele de lucru INTERAGRO, firmă controlată de Ioan Niculae, dar şi la casele omului de afaceri, într-un nou dosar în care este acuzat de inginerii financiare. Miliardarul se află, în acest moment, după gratii, după ce a fost condamnat pentru finanţarea ilegală a campaniei lui Mircea Geoană, în 2009.
Anchetatorii urmăresc să găsească şi să ridice documente care vor constitui probe în noul dosar, care îl vizează pe omul de afaceri, în care acesta este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Surse din cadrul anchetei susţin că prejudiciul se ridică la două milioane de euro.
Faptele s-ar fi întâmplat în perioada 2008-2009.
Percheziţiile au loc în 11 locaţii situate în Bucureşti şi în judeţele Teleorman şi Prahova, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
Cel mai bogat român, miliardarul Ioan Niculae, patronul echipei Astra Giurgiu, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, de Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că ar fi finanțat ilegal campania electorală a președintelui PSRO, Mircea Geoană, în 2009, când a candidat la preșidenția României. În același dosar a fost condamnat și fostul președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare cu executare.
Au fost condamnaţi, totodată, în acelaşi dosar, Gheorghe Teodorescu (acționar al SC Insomar SRL) și Viorel Bărac (director al SC Interagro SA) la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare, Curtea de Apel admițând, astfel, apelul DNA, după ce, în primă instanță, Judecatoria Sectorului 1 hotărâse, în 20 noiembrie 2013, achitarea celor patru.