Reprezentanți ai Primăriei Rădăuți și ai unor instituții subordonate au fost prezenţi, marţi, în audiență la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Audienţa a fost solicitată pentru a obţine clarificări în legătură cu îndeplinirea de către secretarul municipiului Rădăuţi, Marinică, Sofroni, a tuturor atribuţiilor prevăzute de lege.
Din delegaţia rădăuţeană au făcut parte secretarul municipiului, reprezentanţi ai Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi ai Serviciului Buget, Finanţe, Conrabilitate din cadrul Primăriei Rădăuţi, directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Rădăuţi, directorul Colegiului Tehnic Rădăuţi şi şeful Serviciului de Resurse Umane din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi.
Delegaţia rădăuţeană s-a întâlnit cu ministrul de resort, Sevil Shhaideh, secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sirma Caraman, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Joszef Birtalan, directori de la Direcţia Generală Juridică şi de la Direcţia de Administraţie Publică din cadrul ministerului.
Pe parcursul întâlnirii, au fost prezentate punctual problemele urgente cu care se confruntă administraţia publică locală şi instituţiile subordonate – Direcţia de Asistenţă Socială, Spitalul Municipal, unităţile de învăţământ -, având în vedere lipsa unui primar în funcţie şi dizolvarea Consiliului Local.
Reprezentanţii ministerului au informat că secretarul municipiului Rădăuţi va primi clarificări în scris în ceea ce priveşte atribuţiile sale, cu scopul de a debloca, cel puţin parţial, unele compartimente şi activităţi din administraţia publică locală.
Conform reprezentanţilor MDRAP, majoritatea problemelor de la nivelul administraţiei publice locale şi al instituţiilor subordonate vor putea fi însă soluţionate după aprobarea proiectului de modificare şi completare a Legii 215/2001.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuți