full screen background image

Examen de absolvire pentru elevii jandarmi fălticeneni, promoţia 2015

j3     În perioada 6 – 16 iulie, elevii Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, seria 2013-2015, susţin examenul de absolvire la finalul celor doi ani de şcolarizare.

Examenul de absolvire constă în trei probe: proba practică, scrisă şi orală, în care elevii vor demonstra dobândirea deprinderilor în manipularea armamentului, dezvoltarea capacităţilor motrice şi a rezistenţei organismului la efort, precum şi dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor în urma parcurgerii programei şcolare.

Comisiile de examen sunt constituite din instructori militari din cadrul şcolii şi ofiţeri specialişti din unităţile operative ale Jandarmeriei Române din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Harghita, coordonaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Ministerului Afacerilor Interne.

Media generală de absolvire va constitui criteriul după care se va face clasamentul absolvenţilor în vederea repartiţiei acestora în unităţile operative, activitate ce va avea loc în ziua de vineri, 17 iulie, după ceremonia de absolvire şi de acordare a gradului de sergent major care se va desfăşura, începând cu ora 10:00, pe aleea pietonală din faţa sediului Primăriei Municipiului Fălticeni.

comments

comments