full screen background image

Cinematograful 3D de la Suceava va fi deschis în septembrie

ccb     Recepția clădirii Centrului Cultural Bucovina a fost făcută marţi, dar sucevenii vor mai avea de așteptat, până în septembrie, pentru a vedea filme 3D.

Până atunci, vor fi montate echipamentele de scenă și mobilierul, demersul fiind întârziat de o contestație depusă la una dintre cele 5 licitații.

Primarul Ion Lungu prezintă detalii despre modul cum va fi organizată întreaga clădire.

Lungu: “La parter, este cinematograful cu sala de spectacol, cu 300 de locuri. Sala a fost prevăzută, iniţial, cu 500 de locuri, dar pentru cinematograful 3D – 4K s-a modificat, trebuie spaţiu mai mare. Lumea spune că este o sală bună pentru cinematograful 3D. La etajul I, un teatru pe care vrem să îl înfiinţăm şi ştiţi că avem acordul maestrului Matei Vişniec. Vom relua aceste discuţii, vom face o organigramă la Primărie, sper să găsim şi finanţare, în sensul să ne lase să înfiinţăm această Direcţie. La etajul II, va fi Ansamblul Ciprian Porumbescu. Etajul III va fi etaj de expoziţii, iar etajul IV va fi unul tehnic.”

Primarul Sucevei a mai adăugat că, în perioada următoare, va fi desemnat, prin selecție de oferte, operatorul de filme care va deservi Centrul Cultural Bucovina.

comments

comments