full screen background image

Comuna Poiana Stampei va avea subunitate ISU

autosmurd1     O nouă subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă va fi inaugurată, miercuri, în comuna Poiana Stampei, localitate care va avea serviciu permanent de intervenţie atât cu autospecială cu apă, cât şi cu ambulanţă SMURD.

O altă subunitate aşteptată, cea de la Dolhasca, ar urma să fie inaugurată în luna august.

Prin deschiderea celor două noi puncte permanente pentru situaţii de urgenţă se vor rezolva probleme stringente legate de acoperirea judeţului în caz de accidente grave, incendii sau alte incidente.

Șeful ISU, general de brigadă Ion Burlui, a precizat că, prin darea în folosință a subunității din Poiana Stampei, va fi acoperită zona Drumului Național 17, de la limita de judeţ.

Poiana Stampei era considerată o localitate vulnerabilă din punct de vedere al acoperirii mijloacelor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile în care se află la 20 de kilometri de staţia SMURD Vatra Dornei.

Mai mult, de la Poiana Stampei se va putea interveni eficient şi pe o  porţiune din judeţul Bistriţa-Năsăud.

comments

comments