full screen background image

Votul pe Strategia Națională de Apărare a fost amânat

parlament     Votul pe Strategia Națională de Apărare, care a fost prezentată luni de președintele Klaus Iohannis în plenul reunit al Parlamentului, a fost amânat, informează B1 TV.

Social-democrații din cadrul Comisiei de politică externă din Senat au cerut amânarea votului pe motiv că strategia ar trebui îmbunătățită. De altfel, potrivit unor surse, citate de B1 TV, PSD va boicota ședința dacă aceasta va avea loc.

Nici Călin Popescu Tăriceanu nu este de acord ca votul să fie dat în cursul zilei de marți și a cerut parlamentailor din grupul ALDE să nu voteze. Președintele Senatului susține că după ce a citit documentul a constatat că există câteva formulări și direcții de acțiune care contravin Constituției.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, senatorul Petru Filip, președinte al Comisiei de politică externă din Senat a declarat că în comisie nu s-a dat unaviz pe strategia de apărarea pentru că nu a exista cvorum.

”Noi am avut discuția în Comisie la ora 11. Am încercat să le explic colegilor parlamentari că a existat o greșeală procedurală a Biorourilor Permanente reunite când a repartizat strategia. Securitatea este legată de politica externă. Am discutat și pe text și pe fond. Există câteva observații pe care le vom înainta celor care au elaborat strategia. În comisie nu s-a dat aviz pentru că nu a existat cvorum. Plenul Parlamentului poate să treacă peste aceasta chestiune. Am apreciat că o strategie pe apărare, securitate este o chestiune necesară, este un document important, cu bătaie lungă și părerea mea este că, comisiile de specialitate trebuie să își aducă aportul la îmbunăntățirea lui. Rolul nostru, al comisiilor de specialitate, este unul de îmbunătățire”, a declarat Petru Filip, precizând ca rămâne la latitudinea Biroului permanent dacă va fi sau nu votul în ședința de marți.

comments

comments