E 15 iunie și cu vreo 2 ani în urmă era data la care agățam în cui ghiozdanele, piteam uniformele în cel mai ascuns colț al dulapului, iar manualele școlare, primite pentru viitorul an, le așezam pe raftul cel mai înalt. Ca să nu le vedem pe nici unele în
următoarele două luni de vacanță de vară…
S-au dus, însă, vremurile acelea! Pentru că mulți dintre noi mai au ceva vreme până la concediu, iar cei mici mai au, cel puțin teoretic, o săptămână de școală. Teoretic doar, pentru că, în perioada aceasta, în clasele-saună se predau manuale, se fac repetiții pentru serbări de final de an școlar, ceva excursii pentru cei ce n-au apucat încă și se pregătesc premieri.
N-ați uitat, nu-i așa, de ziua premierii? Aceea pe care cei ce-au fost mai curioși să învețe o așteaptă cu nerăbdare, dornici să afle unde se află în clasament la final de an. Iar cei care au vizitat doar școala cu mai puțin interes preferă să nu fie prezenți. Tot din cauza clasamentului cu pricina. Pentru că, exceptând clasele primare, unde la nivel teoretic se urmărește progresul individual al elevului, fiind evaluat prin calificative, la celelalte niveluri de învățământ se fac clasamente și comparații.
“Las ca văd eu al câtelea din clasă ești! Păi nu-ți dau eu tot ce-ți dorești?! Ce te împiedică să fii primul la carte? Nici cu oile nu ai fost la păscut, nici șanțuri în grădină n-ai săpat! Deci trebuie să fii primul!…” Uite așa își doresc o seamă de părinți. Să fie juniorul mereu primul. De parcă ar fi posibil ca toți să fie primii, pentru simplu fapt că au condiții materiale. Nu mai contează capacitățile intelectuale, nu mai contează înclinația pentru anumite discipline și stângăcia în alte domenii.
Dar, dacă ar fi cu toții primii, așezați în rând, cu cine i-am mai putea compara? Căci, de comparații suferim cu toții. O meteahnă pe care am dezvoltat-o încă de la apariția în familie a celui mic. Întâi analizăm cât de repede a mers în picioare în comparație cu juniorul vecinei, apoi cât de repede a vorbit în comparație cu verișorul lui. Și-acum îl comparăm cu colegii de clasă în privința rezultatelor de la școală. Nici nu apucă bine copilul să spună cu ce medie termină anul școlar că întrebarea îți scapă printre buze: Dar X-ulescu cum termină? De parcă o medie mai mică a celuilalt e semn că juniorul tău e mai capabil.
Iar acum, că ziua premierii se apropie, marea întrebare este al câtelea din clasă este. Și privirea se îndreaptă spre cine ar putea fi înaintea lui, căci, cei ce sunt în urmă sunt nesemnificativi. Ce contează că cel mic a făcut progrese mari de la începutul anului și până acum? Ce rost are să-l comparăm cu el însuși? Ori ai impresia că ceilalți părinți sunt interesați că știe mult mai multe lucruri decât acum 10 luni?! Ceilalți văd doar unde e așezat al tău în clasament. Și-atunci e musai să-l compari și să-l înveți și pe el să se compare cu ceilalți…
Deci mare stres și cu premierea asta… Și nici nu mai ai timp să te bucuri că a trecut un an, în grija pentru a face scheme și calcule pentru a vedea cine a fost primul. Noroc că trece repede și ziua premierii și-apoi vine vacanța în care comparațiile sunt nițel amânate. Ca și dozele de educație, uneori.
