full screen background image

Bani, telefoane și scule electrice sustrase dintr-o locuinţă, în Suceviţa, în timp ce proprietarul era la serviciu

bormasina     Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată, joi, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința unui bărbat, de 51 de ani, din comuna Sucevița, și au sustras mai multe bunuri.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, profitând de lipsa de la domiciliu a părții vătămate, aflată la serviciu, persoane necunoscute au forțat ușa de acces și au pătruns în locuință de unde au sustras bani, telefoane și scule electrice.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

comments

comments