Bun găsit, dragii mei!
În weekendul acesta, am ieşit la plimbare, împreună cu niște prieteni buni. Copii și adulți. Moment ideal pentru discuții, schimb de opinii și împărtășire de experiențe. Bărbații, legat de victoria Stelei și poziționarea acesteia în fruntea clasamentului fotbalistic și despre mașini – noi, femeile, printre altele, mai mult despre copii. Iar prietena mea, cunoscătoare și ea într-ale teoriei legate de educarea copiilor, mi-a spus că zilele trecute și-a propus să facă un experiment.
A încercat, pe parcursul unei zile, să nu folosească, atunci când s-a adresat propriului copil, cuvântul NU. De ce? În primul rând, pentru că era exasperată de frecvența cu care îl folosea copilul atunci când i se cerea să facă ceva, iar în al doilea rând, pentru că știa că e ideal să-l folosim cât mai rar în educarea copiilor.
Normal că am zâmbit. Căci, suntem mulți buni teoreticieni a ceeea ce e recomandabil de făcut în educație, dar practica ne dă gata. Și anticipasem în mare măsură rezultatul experimentului.
Oricât de mult s-a străduit în formularea cerințelor, parcă nu ieșea nici una convingător, în lipsa lui NU. Și toate ce urmau a fi zise, erau pe axa lui. “Nu te îmbrăca așa, nu mesteca cu gura deschisă, nu te grăbi la traversare, nu te grăbi când scrii…” și tot așa. Deci, experimentul i-a demonstrat, încă o dată, că e cumplit de greu să schimbi o obișnuință adânc înrădăcinată, oricât de mult te-ai strădui. Și m-am gândit că ar fi cu adevărat interesant să încercăm să numărăm de câte ori rostim fiecare dintre noi, cuvântul NU. Statistic vorbind, au stabilit unii că părinții folosesc de trei ori mai multe expresii negative decât pozitive, atunci când se adresează copiilor, începând cu primii doi ani de viață.
Și, totuși, de ce îl folosim atât de des, deși știm că nu face bine?… Pentru că este un cuvânt ce exprimă forță. Care transmite autoritate și cere respect. Drept urmare, îi poți controla cu el pe ceilalți. Mai ales pe copii, care la vârste fragede reușesc mai greu să facă alegeri inspirate.
Și atunci, responsabilitatea faptului că odată crescut alege neinspirat să folosească și el foarte des cuvântul NU, ne aparține. Căci, e greu să nu ți se imprime adânc în vocabular un cuvânt pe care îl auzi de trei ori mai des decât pe celelalte.
Soluțiile acestei probleme sunt puține. Controlul și exercițiul. Să ne propunem zilnic să folosim cât mai rar cuvântul NU, atunci când ne adresăm copiilor. Și să nu renunțăm la acest exercițiu. Vom reuși, astfel, măcar să scădem ponderea de 1 la 3. Și putem spera ca, pe viitor, copilul, astfel educat, să spună și el mai rar NU, atunci când este solicitat să facă ceva. Și peste ani, devenit și el părinte, să-l folosească și mai rar decât a făcut-o în copilărie.
Sună a poveste… așa-i? Cu toate acestea, ce-ar fi măcar să încercăm? Începem de astăzi cu mai puțini de NU? Cine știe… poate veți avea mai mulți sorți de izbândă decât prietena mea. Și cred că vă poate ajuta, pentru perseverență, și o doză de educație.
