Procurorii DIICOT au trimis în judecată 25 de inculpaţi, dintre care opt în stare de arest preventiv, acuzaţi de fraude cu carduri bancare, informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, remis marţi AGERPRES.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării transfrontaliere au obţinut beneficii financiare substanţiale din activitatea de confecţionare/deţinere de echipamente artizanale destinate falsificării instrumentelor de plată electronică.
“Dispozitivele erau confecţionate pe teritoriul României, transportate prin intermediul unor firme de curierat pe teritoriile Germaniei şi Italiei şi comercializate către alte persoane, în vederea desfăşurării de activităţi de skimming. Datele cardurilor astfel obţinute erau utilizate pentru inscripţionarea de carduri blank şi ulterior pentru efectuarea de retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri sau efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase la POS-uri, în state ale Uniunii Europene”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, membrii grupării au fost sprijiniţi de către un agent de poliţie în cadrul Poliţiei sector 6 Bucureşti, care a pus la dispoziţia grupării datele de stare civilă aparţinând unui număr de 55 de cetăţeni români, obţinute prin interogarea bazei de date informatice privind evidenţa persoanelor, în scopul utilizării acestor date în cadrul activităţii infracţionale, pentru falsificarea de cărţi de identitate şi deschiderea frauduloasă de conturi bancare/conturi de paypal.
Leave a Reply