Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj și-a recuperat, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, cele 24 de puncte cu care fusese sancționat de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, a anunțat gruparea ardeleană pe site-ul său oficial.
Clubul a fost înștiințat vineri dimineața ”cu privire la rezoluția favorabila a procesului de la TAS, care avea ca miza recuperarea celor 24 de puncte luate de comisiile FRF la începutul acestui an”.
”În acest moment CFR se clasează pe poziția a treia, poziție meritată și muncită de toți antrenorii și jucătorii care pe tot parcursul acestui sezon au dat totul, având încredere că CFR este o echipă de top!”, se mai arată în comunicatul echipei clujene.
Decizia TAS a anulat deciziile comisiilor Federației Române de Fotbal și a suspendat procedurile disciplinare deschise de FRF până la soluționarea procesului de insolvență în care este implicat clubul CFR Cluj.
”După publicarea motivării acestei decizii, Federația Română de Fotbal va analiza oportunitatea utilizării ultimei căi de atac împotriva deciziei”, precizează FRF într-un comunicat.
Clubul clujean a fost reprezentat la Lausanne de avocatul Jorge Ibarrola, de la firma Libbra Law (Lausanne), iar cauza a fost judecată de englezul Mark Hovell (Manchester). Cheltuielile de judecată, al căror cuantum va fi determinat ulterior, vor fi achitate de FRF, care va trebui să achite și 3.000 de franci elvețieni clubului din Cluj-Napoca, tot pentru cheltuieli de judecată.
În data de 4 februarie, clubul CFR 1907 Cluj a fost penalizat cu 24 de puncte de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, din cauza neachitării datoriilor către mai mulți jucători. Formația ardeleană a fost sancționată cu câte patru puncte, în urma neexecutării hotărârilor luate de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (NSL), pentru datorii în cazul foștilor săi jucători Ionel Stana, Laszlo Sepsi, Vasile Maftei (în două spețe), Claudiu Voiculeț și Ioan Hora.
Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal a respins, în ședința sa din 19 februarie, apelul depus de CFR Cluj, care s-a adresat TAS pe 10 martie.