Organizația de femei a Partidului Național Liberal a iniţiat Campania “Dăruiește pur si simplu”, care lansează o invitație tuturor celor care doresc să trimită cărți copiilor și tinerilor din Republica Moldova şi din întreaga diaspora.
În Fălticeni, sediul organizației locale liberale, din incinta Centrului Cultural”Grigore Vasiliu-Birlic”, este deschis pentru cei care doresc să doneze cărți, de luni până vineri, în intervalul orar 14.00-19.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 10.00-15.00.
Campania se va desfășura, la Fălticeni, până pe 27 mai.
În weekend-ul 5-7 iunie, cărțile adunate vor fi înmânate celor care au nevoie, de către reprezentantele Organizației de Femei a PNL.
Apelul lansat de femeile liberale se adresează oricăror persoane fizice sau juridice interesate să participe la această campanie, “scopul fiind unul umanitar și de venire în întâmpinarea nevoilor generației tinere din Republica Moldova şi diaspora de a avea acces la cărți românești cu o mare însemnătate în prezervarea și exersarea limbii române”, se precizează în comunicatul de presă al organizației de femei a PNL Fălticeni.