full screen background image

Rapid Suceava vrea revanşa în faţa celor de la SC Bacău

rapid 0705     Rapid Suceava va încerca, sâmbătă, să îşi ia revanşa în faţa celor de la SC Bacău, de care au fost învinşi, săptămâna trecută, cu scorul de 3-4, într-un meci contând pentru ultima etapa din cadrul turului play-off-ului al seriei I din liga secundă de fotbal.

Antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu, a vorbit despre partida pierdută la Bacău.

Tudoreanu: “La Bacău, am început dezastruos jocul,eram conduşi, în minutul 17, cu 3-0, în urma unor greşeli personale. Din acel moment, am început o cursă de revenire, am controlat ostilităţile din teren, ne-am creat ocazii şi am reuşit să egalăm în minutul 90. Din păcate, la ultima fază a meciului s-a comis o nouă eroare personală în careul nostru, iar gazdele au marcat golul victoriei din lovitură de pedeapsă. Îmi pare rău că trec etapele şi nu putem să ieşim din această pasă proastă.”

Bogdan Tudoreanu crede că rezultatele slabe din ultima perioadă se datorează şi numeroaselor accidentări cu care se confruntă echipa, la antrenamentul de luni fiind prezenţi doar 11 jucători, din care doi portari.

Tudoreanu: “La antrenamentul de luni, am avut la dispoziţie 11 jucători, între care doi portari. Parcă suntem blestemaţi cu aceste accidentări. Etapa şi accidentarea… Pe lângă Roheţki, Semeghin, Velescu, Bâgu sau Sfrijan, care sunt de mai mult timp indisponibili, la meciul de la Bacău n-am putut conta nici pe Negru, care a suferit o intervenţie stomatologică, şi Sava, care a acuzat dureri lombare. În timpul meciului s-au mai accidentat Soare şi Plecanciuc, acesta din urmă devenind probabil indisponibil pentru tot restul sezonului. Cu aceşti jucători valizi şi două-trei transferuri tari în iarnă, fără să fim nevoiţi, din raţiuni financiare, să renunţăm la Matei şi Cerlincă, cred că altfel ar fi stat datele problemei pentru noi, în partea a doua a returului şi în play-off.”

Tehnicianul echipei Rapid a vorbit şi depre problemele finaciare cu care se confruntă echipa pe care o conduce.

Astfel, consilierii locali suceveni vor face, săptămâna viitoare, o nouă încercare pentru a aloca finanţări nerambursabile pentru sprijinirea activităţilor sportive şi culturale.

Asta după ce, săptămâna trecută, ei au respins sponsorizarea cu 1 milion de lei pentru clubul de fotbal Rapid.

Tudoreanu, speră ca, de această dată, consilierii suceveni să aprobe alocarea banilor către echipa de fotbal, care, în caz contrar, ar putea fi desfiinţată.

Partida Rapid Suceava – SC Bacău, din prima etapă a returului play-off-ului al seriei I din liga secundă de fotbal, va avea loc sâmbătă, 9 mai, cu începere de la ora 11, pe stadionul “Areni” din Suceava.

comments

comments