full screen background image

Facturi mai mici la telefonia mobilă

Mobil     Facturile pentru telefonia mobilă ar putea fi mai mici dacă statul va fi de acord cu o reducere suplimentară a tarifelor de interconectare, adică acele convorbiri făcute în afara reţelei. Anul trecut, România a aplicat o reducere, dar tot are tarife mai mari ca în Franţa, Italia sau Marea Britanie.

Românii plătesc acum, indirect, 0,96 de eurocenți pe minut pentru apelurile făcute în alte rețele de telefonie mobilă.

Tariful a rămas nemodificat din aprilie 2014, când a fost redus de la 3,07 eurocenți pe minut.

Ieftinirea de atunci nu a redus însă și decalajul de preț față de alte state europene.

Nivelul la care s-a ajuns în 2014 nu este suficient față de cerința pieței și față de puterea de cumpărare și nivelul de competiție din România. Franța este la 0,8 eurocenți pe minut, are un plan de scădere a tarifului, iar Ungaria, o țară vecină cu noi, dar cu o putere de cumpărare mai mare și un salariu mediu aproape dublu decât în România, a ajuns la un nivel de interconectare de în jur de 0,50 eurocenți pe minut, aproape jumătate față de cel din România”, spune Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.

Autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor ar avea în plan să reanalizeze anul viitor tarifele de interconectare. Atunci se va decide dacă serviciile de telefonie vor fi ieftinite.

Între timp, utilizatorii caută alternative prin care să comunice mai ieftin. Aplicaţiile de pe telefonul mobil, prin care se pot face şi apeluri, sunt tot mai mult folosite. Aplicaţiile mobile cer însă conexiuni rapide la internet. Un capitol la care România stă mai bine decât alte state europene.

Anul trecut, numărul utilizatorilor de internet mobil de mare viteză a crescut cu 25% faţă de 2013, la 12 milioane, potrivit datelor prezentate de ANCOM la evenimentul Ziua Comunicaţiilor.

Dacă în UE doar 6% dintre conexiuni sunt de peste 100 de megabiți pe secundă, în România sunt aproape 30%”, spune Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Utilizatorii vor avea acces la internet de o viteză şi mai mare.

Investițiile pe care le facem vor aduce viteze de acces mai bune, acoperire mai bună, servicii mai bune și adaptate puterii de cumpărare din România”, spune Valentin Popoviciu, director de dezvoltare RCS & RDS.

În zona rurală, aproape 800 de localităţi urmează să fie conectate la internet de mare viteză, printr-un proiect iniţiat de Ministerul pentru Societatea Informaţională. Termenul de finalizare anunţat iniţial este sfârşitul acestui an.

Încă, până la sfârșitul anului, nu am siguranța că vom putea să ducem în cele 783 de localități această infrastructură”, spune însă Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informaţională.

comments

comments