full screen background image

Băieţel de 8 ani, pe bicicletă, omorât de o femeie care conducea fără permis o autoutilitară, în Cajvana

accident bicicleta     Marţi după amiază, la ora 17.55, o femeie, de 46 de ani, din orașul Cajvana, în timp ce se afla în curtea imobilului, la îndemnul soțului său, de 50 ani, din aceeaşi localitate, aflat pe un teren agricol din spatele locuinței, a urcat la volanul autoutilitarei, pentru a elibera curtea locuinței, urmând să o parcheze pe un teren viran din apropierea locuinței.

Astfel, femeia, ce nu posedă permis de conducere, a pătruns pe o uliță a drumului comunal Cajvana.

Într-o curbă la stânga, fără vizibilitate, drumul fiind în rampă, în față i-a ieşit un minor, de 8 ani, care se deplasa pe bicicletă și care a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, care a fost transportat la dispensarul din localitate, unde s-a constatat decesul.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări, față de femeia de 46 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă”, ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține  permis de conducere”, și față de soțul ei, de 50 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”încredințarea unui  vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere”.

comments

comments