full screen background image

Evaluarea proiectului „Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media”

ws2     Joi, 16 aprilie, în sala “Bucovina” din Palatul Administrativ Suceava a avut loc workshop-ul de evaluare din cadrul în cadrul proiectului „Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media”, proiect coordonat de Asociația APDD – Agenda 21 și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, având drept parteneri Instituția Prefectului – județul Suceava, Consiliul Județean Suceava, AJOFM Suceava și Primăria orașului Gura Humorului.

La eveniment au participat Constantin Harasim, prefectul județului Suceava, Adriana Cîrciumaru, director al Direcţiei comunicare şi relaţii internationale din cadrul Agenţiei Naţională a Funcţionarilor Publici, și reprezentanți ai celor patru instituții partenere și ai voluntarilor.

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate rapoartele de monitorizare internă realizate de instituţiile publice sucevene partenere în cadrul proiectului.

Au fost prezentate, de asemenea, și rapoartele de monitorizare externă, realizate de echipa locală de voluntari implicați în proiect, Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare – ASSED.

Întâlnirea a avut scopul schimbului de bune practici între instituţii, în vederea îmbunătăţirii componentei de e-government în administraţia publică la nivel local.

Proiectul „Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social media” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, și este derulat de către Asociația Agenda 21, împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

comments

comments