full screen background image

1 aprilie – “1 Aprilie”

doza bun     Bine v-am regăsit, dragii mei!

E 1 aprilie și e rost de păcăleală. Căci, de sute de ani, se pare, oamenii de peste tot, în această zi, păcălesc.

Am fost curioasă să aflu depre originile acestei zile. Și nu pentru că ar fi un obicei foarte ciudat și rar, acesta de a păcăli. Se practică cu relaxare de către unii și în restul anului, fără a avea nevoie de o zi specială. Căci, oamenilor le place, unora mai des, altora mai rar să păcălească. Nu le place însă, ce-i drept deloc să se păcălească…

Revenind la ziua de astăzi, trebuie să recunoaștem că scopul păcălelilor făcute acum e diferit de cel al păcălelilor din restul anului. O facem azi, în mare parte, pentru amuzament. Și o facem indiferent de suntem adulți sau copii, mai predispuși sau nu pentru astfel de lucruri.

Mai sunt și unii care păcălesc în această zi din obligație, dacă sunt mai superstițioși. Căci, se spune că dacă nu păcălești până la miezul zilei pe cineva, vei avea ghinion în restul anului. Farsele făcute după ora prânzului pot fi și ele aducătoare de ghinion.

Să vedem, însă, care sunt originele acestui obicei. Se presupune că sunt în strânsă legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian, în Franța anului 1582. Căci, în vechiul calendar, Anul Nou se sărbătorea în ziua de 1 aprilie și nu la 1 ianuarie. Iar oamenii au avut ceva probleme în a se obișnui cu noul calendar. Cu timpul s-au obișnuit cu toții, dar ziua de 1 aprilie a rămas ca o zi dedicată farselor.

Deci, astăzi, avem liber la păcăleli, până la miezul zilei. Rețineți! Păcăleli, nu minciuni. Căci, poate exista o distincție clară între cele două.

Și dacă tot e 1 aprilie, mă gândesc că vă e de ajuns cantitatea de azi a dozei de educație. Vă ajunge pentru următoarele câteva zile. Sau poate nu…

0:00

comments

comments