Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea și fostul ministru al Economiei Ion Ariton se află, vineri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru dosarul “Gala Bute”.
Elena Udrea a fost adusă vineri din arestul Poliției Capitalei la sediul DNA, în timp ce Ion Ariton, cercetat sub control judiciar, a fost citat să se prezinte. Potrivit unor surse judiciare, cei doi ar fi fost chemați pentru a li se comunica instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor.
Ulterior, la DNA, a fost adus din arestul Poliției Capitalei și Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box.
Întrebat dacă Elena Udrea și Ion Ariton sunt la DNA pentru o confruntare, avocatul Marius Striblea a afirmat că “teoretic poate fi orice”.
“Deci, poate fi orice act de urmărire penală”, a spus el.
Avocatul a precizat că nu i s-a comunicat că s-a pus sechestru pe averea Elenei Udrea. “Poate fi și acesta un lucru care se poate întâmpla astăzi. Am să vă dau mai multe amănunte la ieșire”, a completat Striblea.
Elena Udrea se află de miercuri în arest preventiv în dosarul “Gala Bute”, în care cercetată pentru luare de mită, abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Printre altele, Udrea este acuzată că ar fi condiționat aprobarea unor contracte de lucrări cu ministerul pe care îl conducea de primirea unui procent de 10% din valoarea plăților.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este urmărit penal, sub control judiciar, în dosarul “Gala Bute” pentru participație improprie la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite.
El este acuzat că i-ar fi determinat pe reprezentanții a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA și Societatea Națională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de peste 1,7 milioane lei, organizarea galei.