Conducerea Primăriei Suceava face tot posibilul pentru a nu crea o altă societate care să ia locul “Termica”, aflată în insolvență.
Mai degrabă, administrația locală preferă să concesioneze termoficarea, pentru a scăpa de cheltuieli și subvenții.
Principala soluţie rămâne înfiinţarea unui Serviciu în subordinea Primăriei, prin preluarea a 157 de persoane de la “Termica”.
Totuşi, este așteptat un răspuns din partea Guvernului, iar în cazul unei amânări se are în vedere reluarea licitaţiei pentru delegarea gestiunii către un nou operator.
Joi şi vineri, se vor desfășura noi consultări între consilierii locali, cu privire la reînceperea demersului în acest sens.
Anul trecut, administrația locală a derulat două licitaţii pentru concesionarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice, însă fără finalitate, deoarece nu au fost întrunite condițiile.
Negocierea directă care a urmat cu firma “Termonet” nu a adus elemente clarificatoare.