full screen background image

Stare de urgență în Bulgaria din cauza inundațiilor

inund 1     Autoritățile din Bulgaria au declarat duminică stare de urgență din cauza condițiilor meteorologice, numeroase orașe fiind afectate de inundații și rafale puternice de vânt care au provocat și cel puțin două decese, scrie novinite.com.

Situația cea mai grea este înregistrată în orașele Smolian, Burgas, Topolovgrad și Dobrici, iar orașele Vârșeț, Devin și Kardzhali sunt deopotrivă afectate de inundații.

Un băiat de nouă ani și bărbatul care îl însoțea au murit în sud-vestul Bulgariei, iar mai multe persoane au fost date dispărute pe întreg cuprinsul țării.

Pagubele provocate până acum de inundații se cifrează la aproximativ 10 milioane de leva, a declarat șeful agenției pentru infrastructură rutieră din Ministerul dezvoltării regionale, Lazar Lazarov, relatează televiziunea NOVA.

Numai în Burgas peste 70 de locuințe au fost înghițite de ape, după ce râul Tundzha a ieșit din albie distrugând numeroase gospodării din sudul Bulgariei, potrivit postului public de radio. Orașe mai mici și comunități din vecinătatea Burgasului și Dobric nu mai sunt conectate la rețeaua de electricitate

Militari, pompieri și civili cooperează cu autoritățile din orașele afectate pentru reducerea efectelor provocate de inundații.

În 2014 pagubele provocate de inundații s-au cifrat la aproximativ 400 de milioane de euro.

comments

comments