full screen background image

Opt suspecți au fost reținuți în dosarul mafiei medicamentelor

arestat     Opt suspecţi în cel mai recent dosar al Mafiei medicamentelor au fost reţinuţi de procurori. Aceştia sunt suspectaţi că au adus în ţară produse farmaceutice contrafăcute din Turcia şi le-au introdus în farmaciile din România. Potrivit anchetatorilor, sute de bolnavi de cancer, hepatită sau diabet au cumpărat medicamente care nu au ajutat la ameliorarea stării lor de sănătate, pentru că nu conţineau substanţele active necesare pentru tratament. Suspecţii vor fi prezentanţi astăzi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

20 de farmacii din Bucureşti şi șase judeţe vindeau medicamente false pentru boli grave. Mai mulţi distribuitori sunt supectaţi de trafic ilegal de medicamente. Suspecţii ar fi vândut apă în loc de ser pentru boli precum cancer, hepatită sau diabet.

”Peste 200 politiști sub conducerea procurorilor și cu sprijin SRI au desfășurat 64 de percheziții domiciliare la societăți comerciale. Au introdus medicamente de pe piața neagră. Se efectuează cercetări privind fapte de spălare de bani și evaziune fiscală”, precizează reprezentanții poliției.

Opt reţineri au avut loc deja în urma audierilor. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013-2014 distribuitorii ar fi creat un circuit fictiv al medicamentelor în care introduceau şi substanţe contrafăcute.

”Condamnăm ferm atitudinea celor care au îndrăznit să falsifice medicamentele. Dorim să fie exemplar aspru pedepsiți. Nu pot eticheta decât ca o crimă ce au îndrăznit să faca. Agenția Națională a Medicamentelor ar trebui se verifice medicamentele pentru care elibereaze autorizație de punere pe piață”, afirmă Cezar Irimia, președintele Asociației bolnavilor de cancer.

Reprezentanţii farmaciei Elena, una dintre farmaciile percheziţionate de anchetatori, spun că nu se consideră implicaţi în dosarul medicamentelor contrafăcute, deoarece nu au avut niciodată produse foarte scumpe pentru boli rare. Administratorul farmaciei a recunoscut însă că a lucrat cu o firmă de pe lista furnizorilor anchetaţi, însă asta s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani şi pentru alt fel de medicamente.

”Alarmant este că nu există un control al circuitului medicamentului in România. Vigilenţa poate că nu este chiar domeniul la care statul român lucrează. Vă spun sincer, sunt îngrijorat, pentru că iată cum apar medicamente contrafăcute, iată cum se face exportul paralel de medicamente, cu multe medicamente pacienţii au probleme serioase cu achiziţionarea”, apreciază Vasile Barbu, președinte ANPP.

Autorităţile au estimat că prejudiciul în acest caz se ridică la peste trei milioane de euro.

”Cu aceşti bani se puteau face până acum 10 spitale regionale de urgenţe”, afirmă medicul Tudor Ciuhodaru.

comments

comments