Premierul Victor Ponta a avut, marţi, o întâlnire cu ambasadorii Uniunii Europene la Bucureşti, pentru a discuta teme de actualitate, au declarat agenţiei MEDIAFAX, surse diplomatice.
Discuţia survine după ce, tot marţi, prim-ministrul Ponta s-a întâlnit la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în cursul zilei de marţi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru.
În comunicat se precizează că în cadrul întâlnirii s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat şi teme legate de situaţia internaţională actuală, a mai anunţat Preşedinţia.