full screen background image

Guvernul discută modificarea Legii revoluţionarilor

Guvernul-Romaniei     Guvernul va discuta o ordonanţă care modifică Legea revoluţionarilor, în sensul că îi repune în plată pe răniţii fără grad de invaliditate şi reţinuţii la Revoluţia din 1989, ale căror indemnizaţii au fost sistate dintr-o eroare, dar fără să intervină asupra condiţiei de obţinere a noului certificat.

Proiectul de ordonanţă a fost pregătit pentru şedinţa de miercuri, au declarat surse oficiale.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Adrian Sanda, iniţiatorul ordonanţei, a precizat că actul normativ reglementează doar problema răniţilor fără grad de invaliditate şi a reţinuţilor, nu şi cea a noului certificat contestat de către o parte dintre revoluţionari.

“Este mai mult o rectificare ce nu a fost acceptată de Consiliul Legislativ să fie reglementată printr-o simplă erată. A fost o eroare materială, provocată de un «copy-paste», prin care răniţii fără grad de invaliditate şi reţinuţii, care au primit indemnizaţii până la 31 decembrie 2014, erau acum lăsaţi în afară”, a spus Sanda.

La începutul anului, Secretariatul a transmis un comunicat în care a precizat că, dintr-o regretabilă eroare de redactare a OU 95/2014, pentru beneficiarii Legii 341/2004 privind recunoştinţa pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, care au calitatea de rănit, fără grad de invaliditate, cât şi pentru cei care au calitatea de reţinut a fost omisă plata indemnizaţiei de 1,10, motiv pentru care, în cel mai scurt timp, va fi iniţiată procedura de îndreptare a acestei erori.

Luni, sute de revoluţionari au reluat protestele în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului retragerea ordonanţei de urgenţă prin care ei sunt obligaţi să obţină noi certificate prin care să ateste că au avut “un rol determinant” la Revoluţie.

comments

comments