VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Finanțare de 7,5 milioane de lei atrasă de Consiliul Județean Botoșani

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat contractul de finanțare din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat a proiectului de consolidare și eficientizare energetică a clădirii Protecției Civile, în care funcționează acum SMURD Botoșani. Valoarea finanțării atrase se ridică la 7,5 milioane de lei, în timp ce Consiliul Județean va asigura o cofinanțare de 200 de mii de lei.  

„Acordăm o atenție deosebită patrimoniului județului nostru, iar clădirea Protecției Civile este una dintre cele mai frumoase. Dat fiind că, acum, găzduiește sediul SMURD, clădirea a căpătat o importanță mare în arhitectura sistemului sanitar botoșănean și se impune aducerea ei la cele mai înalte standarde. Proiectul de reabilitare depus de Consiliul Județean Botoșani este printre primele 50 din țară care au fost admise la finanțare în prima etapă a Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. 

În urma semnării contractului de finanțare, a fost emis și ordinul de începere a elaborării proiectului tehnic, ulterior urmând a fi realizată licitația pentru execuția lucrărilor. 

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate