Bugetul pe anul 2015 este unul realist, de creștere și cu perspectivă de dezvoltare pentru România, a declarat vineri premierul Victor Ponta, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului.
“Pentru Guvernul pe care îl conduc și pentru mine este un moment al adevărului, momentul în care putem lăsa declarațiile politice total în afara acestei săli și, pe baza cifrelor și a articolelor prevăzute în proiectul de buget, să spunem ce se va întâmpla în 2015 cu viața fiecărui cetățean. În acest fel și construcția bugetului s-a bazat pe faptul că, după trei ani de creștere economică neîntreruptă, avem un PIB mai mare, o creștere de asemenea de trei ori, un buget mai mare, cu un deficit mai scăzut și o datorie publică pe teren scurt de asemenea în scădere. (….) Bugetul pe care îl prezentăm azi în fața plenului reunit, după discuțiile din comisiile de specialitate, trece la lucrurile adevărate, nu la declarațiile politice, care au abundat în această perioadă. După cum puteți constata din textul propus, nu există nicio creștere de taxe și impozite în 2015. Mai mult decât atât, și mulțumesc Camerei Deputaților care a votat astăzi, taxa pe construcții speciale scade de la 1,5% la 1%. Nu există nicio creștere de taxe și impozite în anul 2015. Cu siguranță, chiar și cei mai sceptici sau mai necredincioși cred că pot să vadă și în proiectul de buget pe anul 2015 și strategia fiscal-bugetată — cota unică de 16% stă evident la baza construcției bugetului”, a spus șeful Executivului.
Potrivit acestuia, măsurile de creștere economică și de creare de locuri de muncă deja adoptate sunt prevăzute în bugetul de stat și influența lor este acoperită, aceasta însemnând în mod direct reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor de asigurări sociale.
“La fel și scutirea de impozit a profitului reinvestit, o măsură propusă de foarte mult timp în dezbaterea publică de forțe politice de dreapta sau de centru, care se aplică din semestrul doi, rămâne în vigoare. Încă un moment al adevărului este cel legat de tăierea investiților, este o ‘mantră’ pe care am auzit-o foarte des, o mai auzim și zilele acestea. În baza textului pe care îl aveți în față este destul de simplu de văzut că, de la 35 de miliarde de lei alocați în 2014, alocarea pentru 2015 este de 44 de miliarde de lei. (…) Vreau să-i asigur pe toți beneficiarii că în proiectul de buget, și comisiile de specialitate au avizat deja acest lucru, că alocările privind cofinanțările fondurilor europene pe anul 2015 (…) sunt prevăzute absolut toate sumele necesare pentru cofinanțarea proiectelor ale beneficiarilor publici sau privați”, a adăugat premierul.
Victor Ponta a anunțat o măsură specială prevăzută în buget — reducerea TVA pentru pachetele de turism all-inclusive, care va permite intrarea industriei de turism românești în competiție cu țările vecine. De asemenea, sunt prevăzute pentru anul 2015 sumele necesare pentru continuarea proiectelor de dezvoltare locală.
“Un element esențial pentru încheierea în parametrii conveniți ai exercițiului financiar-bugetar 2014 îl constituie încasările suplimentare, încasări provenite din combaterea evaziuni fiscale și reducerea în mod special și radical a cazurilor de insolvență, folosită de mult timp și din păcate și în continuare ca o formă de evaziune fiscală legală, în așa fel încât companii extrem de cunoscute din diverse domenii au datorii către bugetul de stat, fiind în insolvență, datorii care ar putea să acopere cu ușurință un sfert din bugetul nostru pe anul viitor. Combaterea evaziunii fiscale și a insolvențelor false ne-au adus în anul 2014 la buget încasări suplimentare de 2 miliarde de euro. Este un efort care va fi continuat prin funcționarea în condiții și mai bune a Direcției Generale Antifraudă, a organelor de urmărire penală și a întregului sistem de combatere a evaziunii fiscale”, a subliniat șeful Executivului, care și-a exprimat dorința să existe un consens public pentru ca în perioada următoare evaziunea fiscală să fie considerată ca și corupția — un fenomen de pericol pentru siguranța naționlă.
El a mai spus că în bugetul pe 2015 există măsurile de stimulare pentru crearea de locuri de muncă atât din fonduri europene, cât și din schemele de ajutor de stat.
Premierul și-a exprimat satisfacția că prin votul comisiilor de specialitate la proiectul bugetului asigurărilor sociale pe 2015 “se pune punct” formulei “pomeni electorale”.
“Prin votul tuturor colegilor — Putere și Opoziție — pentru proiectul de buget al asigurărilor sociale rezultă că nu a fost vorba de nicio pomană electorală, atât timp cât toată lumea a votat, și cred că va vota în continuare, pentru că există acoperire în buget pentru mărirea pensiilor, pentru dublarea alocațiilor pentru 600.00 de copii și pentru indexarea cu 16% a indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități. Precizez foarte clar că aceste măriri, care nu au fost în niciun caz pomeni, în niciun caz nu satisfac necesitățile pentru un trai decent, reprezintă doar un mic sprijin, doar ceva în plus după ani în care s-au tăiat sau au rămas pe loc”, a arătat Victor Ponta.
În bugetul pe 2015 se confirmă, de asemenea, cei trei ani de alocări suplimentare consecutive pentru două domenii esențiale — Educația și Sănătatea, arătat Ponta.
“Și vă cer sprjinul pentru a păstra această direcție absolut corectă — creșterea investițiilor în Sănătate și Educație și mai ales aplicarea convenită de altfel cu reprezentanții celor două sectoare fundamentale, și anume aplicarea creșterilor veniturilor personale ale persoanelor care lucrează în Sănătate și Educație”, a subliniat premierul Ponta.
El a menționat că vor fi plătiți banii tăiați și profesorilor.
Prim-ministrul Ponta a subliniat că bugetul pe 2015 restabilește adevărul legat de situația României, cu o economie care crește de trei ani.
“Și sper că prin măsurile pe care le-am prezentat, și pentru care dvs. ați acordat un nou vot de încredere Guvernului, să le continuăm în 2015 — 2016, să avem cinci ani neîntrerupți de creștere economică, de creștere a salariilor, a pensiilor, a alocărilor în Sănătate și Educație. Acest lucru este posibil printr-o colaborare Guvern — Parlament — președinte — societate civilă, toți cei care au un cuvânt de spus și o contribuție de adus la acea dezvoltare a României”, a încheiat Victor Ponta prezentarea sa cu privire la bugetul pe anul viitor.