Luni, 15 decembrie, la sediul Palatului Administrativ Suceava, s-a desfăşurat Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava în anul 2014, eveniment la care au participat Atanasă Nistor – subprefect al judeţului Suceava, Alexandru Rădulescu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează şi cadre ale unităţii.
Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei a participat general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major.
În cadrul activităţii de evaluare, inspectorul şef al I.J.J. Suceava, maior Marian Mihai Lungu, a prezentat activităţile organizate, misiunile executate şi rezultatele obţinute în anul în curs, precum şi aspecte privind neajunsurile şi problemele cu care s-a confruntat inspectoratul.
Invitaţii au apreciat aportul jandarmilor la asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi au felicitat cadrele inspectoratului pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2014.
În anul 2014, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a planificat, organizat şi executat un număr de 10.813 misiuni, cu aproximativ 750 mai multe faţă de anul 2013.
Principala misiune a inspectoratului, asigurarea ordinii publice şi restabilirea acesteia, cu ocazia manifestărilor de protest, cultural-artistice, religioase, sportive şi a vizitelor oficiale, a avut un caracter preponderent preventiv şi s-a desfăşurat fără incidente la nivelul siguranţei participanţilor şi cetăţenilor. Astfel, au fost asigurate măsurile de ordine la 683 de manifestări în spaţiul public, punându-se acent pe aplicarea legii, atât în litera ei, dar mai ales în spiritul acesteia.
Inspectoratul a asigurat măsurile de ordine publică la un număr de 99 manifestări de protest, desfăşurate în principal în municipiul Suceava, cu 70 % mai multe faţă de anul 2013, când s-au înregistrat 58 de astfel de acţiuni. Între acestea, se evidenţiază manifestările organizate de sindicatele din Învăţământ şi Poşta Română, organizaţia sindicală ROMSER, acţiunile de protest ale unor organizaţii nonguvernamentale, protestul de pe şoseaua de centură a municipiului Suceava şi acţiunea de protest organizată în apropierea Vămii Siret de către persoanele nemulţumite de modificările legislative privind regimul micului trafic de frontieră.
Pe acest segment, atenţia a fost concentrată pe activităţile premergătoare desfăşurării manifestărilor, în sensul stabilirii de comun acord cu organizatorii a tuturor detaliilor privind desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor manifestări, detalii ce au fost stabilite atât în cadrul comisiilor de avizare, cât şi în timpul întâlnirilor dintre organizatorii acestor adunări publice şi conducerea inspectoratului.
Totodată, se remarcă disponibilitatea la dialog a participanţilor la adunările publice, aspect care a stat la baza unei relaţionări eficiente dintre aceştia şi forţele de ordine, evitarea unor stări conflictuale artificiale şi detensionarea situaţiilor generatoare de risc. De asemenea, datorită atitudinii ferme adoptate de către efectivele de jandarmi, manifestările nu au degenerat în acţiuni violente, acte de dezordine sau de tulburare gravă a ordinii publice care să necesite intervenţia în forţă.
Un alt segment de activitate l-a constituit asigurarea ordinii publice la manifestările cultural – artistice, religioase sau cu caracter promoţional, fiind înregistrate un număr de 306 misiuni.
Dintre manifestările cultural – artistice desfăşurate în spaţiul public, se evidenţiază cele prilejuite de Ziua Naţională a României, zilele localităţilor organizate în 15 municipii, oraşe şi comune din judeţ, Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”, mitingul aviatic „Suceava Air Show 2014”, comemorarea marelui Voievod ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” – la Mănăstirea Putna, Caravana concertelor MIX MUSIC EVO în 5 oraşe din judeţ, concertul de muzică creştină de pe Stadionul Areni şi „Serbările Zăpezii” în municipiul Vatra Dornei.
Cele mai importante manifestări cu caracter religios au vizat ceremonialul prilejuit de sărbătorirea ,,Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, la care au participat peste 15.000 de persoane, sfinţirea unui număr de 16 mănăstiri şi biserici, sărbătorirea Botezului Domnului, hramurile mănăstirilor Putna, Suceviţa, Moldoviţa şi Hagigadar, precum şi a altor lăcaşe de cult din judeţ. Se evidenţiază, de asemenea, manifestările religioase organizate cu ocazia sărbătoririi Adormirea Maicii Domnului la Mănăstirea Putna şi Basilica Minor din Cacica.
În anul 2014 au fost planificate, organizate şi executate 246 de misiuni cu ocazia desfăşurării manifestărilor sportive, în creştere cu 47% faţă de anul precedent. Acestea au vizat competiţii din discipline diverse: fotbal, handbal, volei, rugby, cros, atletism, ciclism, judo şi sporturi de iarnă.
Cea mai importantă misiune a jandarmilor suceveni a fost reprezentată de asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în timpul celor 3 campanii electorale desfăşurate la nivel naţional cu ocazia alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale.
Totodată, participarea alături de poliţişti, poliţişti de frontieră şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la asigurarea măsurilor de pază a secţiilor de votare, paza transportului buletinelor de vot şi a proceselor verbale cu rezultatele votării, a constituit o prioritate în vederea desfăşurării în condiţii optime a procesului electoral. Jandarmii suceveni au asigurat şi măsurile de pază şi ordine publică la secţiile de votare organizate în municipiul Suceava cu ocazia alegerilor prezidenţiale din Ucraina şi a celor parlamentare din Republica Moldova.
În timpul campaniilor electorale, 167 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine la un număr de 19 manifestări organizate de formaţiunile politice, activităţi de o importanţă deosebită având în vedere faptul că majoritatea candidaţilor la preşedinţie au vizitat judeţul şi au avut întâlniri cu electoratul.
Restabilirea ordinii publice a fost abordată pe două direcţii de acţiune:
Prima a vizat intervenţia pentru restabilirea ordinii publice grav tulburate de către persoane sau grupuri de persoane, în acest sens putând fi exemplificate intervenţiile pentru aplanarea unor scandaluri dintre grupuri rivale din localităţile Mironu, Gulia, Suceviţa şi Arbore. O altă misiune de restabilire a ordinii publice a vizat acţiunea de protest organizată în zona Punctului de Control şi Trecere Frontieră Siret, unde un grup de persoane şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modificările legislative privind micul trafic de frontieră.
De asemenea, intervenţia în sprijinul persoanelor care au solicitat ajutor prin Serviciul Naţional Unic pentru apeluri de urgenţă ,,112’’, a fost materializată în 667 de acţiuni, independente sau în cooperare cu poliţia, care au vizat în general tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Menţinerea ordinii şi siguranţei publice s-a organizat şi executat în sistem integrat, în 14 localităţi urbane şi rurale, cât şi pe traseele montane şi în zona pârtiilor de schi. Pe această linie, se înregistrează o creştere a numărului de misiuni (aproximativ 9400) faţă de anul precedent, când au fost organizate aproximativ 8700 de misiuni.
În perioada supusă evaluării, au fost organizate 3628 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule mixte poliţist-jandarm şi 5.305 misiuni prin patrule de jandarmi în mediile urban şi rural, inclusiv în staţiuni montane şi pe traseele turistice. Totodată, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, au fost organizate 110 acţiuni punctuale în zonele de interes operativ şi 9 acţiuni în pieţe, târguri şi oboare. De asemenea, au fost organizate 324 de misiuni de menţinere a ordinii publice în zona instituţiilor de învăţământ, prezenţa activă a jandarmilor în apropierea elevilor constituind un atu pentru buna desfăşurare a procesului educativ.
Lucrătorii celor 8 posturi de jandarmi montane (Vatra Dornei, Broşteni, Dorna Candrenilor, Câmpulung Moldovenesc, Suceviţa, Arbore, Frasin şi Gura Humorului) au desfăşurat activităţi preventive pe traseele turistice şi în staţiunile montane de interes naţional. Jandarmii montani au acţionat zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile naturale protejate, precum şi pentru informarea şi acordarea de sprijin turiştilor aflaţi pe traseele montane şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor, în special cele silvice. Efective ale Jandarmeriei Montane şi-au desfăşurat activităţile şi în apropierea spaţiilor de cazare şi a locurilor de campare a turiştilor, în locurile de agrement din Parcul Dendrologic „Ariniş”, lunca râului Moldova şi zona Piatra Pinului, în locurile destinate pentru camparea turiştilor şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente. Totodată, având în vedere numărul mare de turişti, jandarmii au avut în vedere menţinerea ordinii publice în zona obiectivelor UNESCO (Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Humorului şi biserica din comuna Arbore).
Inspectoratul a asigurat protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la un număr de 31 de obiective, până la data de 14 noiembrie, când a fost ridicată paza şi protecţia de la obiectivul diplomatic Consulatul General al Ucrainei la Suceava. Jandarmii au asigurat paza şi protecţia transporturilor de valori executate de Trezoreria Suceava, au participat la paza şi protecţia transportului corespondenţei clasificate în cooperare cu Direcţia Judeţeană de Informaţii Suceava, precum şi la paza şi protecţia transporturilor de produse cu caracter special.
Activitatea pe linia combaterii fenomenului infracţional existent în zona de competenţă s-a concretizat prin constatarea unui număr de 298 de infracţiuni şi depistarea unui număr de 295 de autori.
Echipajele de jandarmi au constatat 61 de infracţiuni şi au depistat 7 persoane urmărite. Se evidenţiază constatarea unui număr de 10 infracţiuni cu pericol deosebit şi anume 9 de deţinere şi consum de droguri de risc şi mare risc şi o tentativă de omor. În ceea ce priveşte finalitatea judiciară, din totalul dosarelor instrumentate, 9 s-au concretizat prin trimiterea în judecată, celelalte aflându-se în lucru, nedispunându-se până în prezent scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale din vina agentului constatator.
În timpul executării misiunilor în sistem integrat cu poliţia, au fost constatate 237 de infracţiuni, au fost depistaţi 224 de autori de fapte penale şi au fost depistate 5 persoane urmărite.
În această perioadă au fost constatate un număr de 3797 de contravenţii (2798 independent şi 919 în cooperare cu poliţia), în valoare totală de 585.655 lei.
În aceeaşi perioadă au fost puse în aplicare 1265 de mandate de aducere emise de organele judiciare, 617 persoane fiind conduse la parchetele de pe lângă instanţele de judecată.
Au fost introduse în camera de corpuri delicte 1476 de bunuri, în valoare de 13.640 lei, care au fost predate pentru valorificare către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. În cea ce priveşte comerţul cu produse accizabile, în cadrul misiunilor de patrulare executate atât independent cât şi în sprijinul instituţiilor specializate, au fost confiscate 47.400 pachete de ţigări, fiind constatate un număr de 3 infracţiuni de contrabandă.
Pe linia prevenirii în instituţiile de învăţământ preuniversitar, s-au desfăşurat 381 de acţiuni cu caracter educativ – preventiv, de prezentare către elevi a unor teme de interes privind delicvenţa juvenilă, abandonul şcolar, prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri. În acest sens, putem menţiona şi implicarea instituţiei în Programul “Şcoala Altfel” şi în programele de sprijin educaţional pentru tineri, parteneriatele încheiate cu unităţile şcolare şi desfăşurarea unor activităţi de prezentare a misiunilor Jandarmeriei.
Activitatea de cooperare interinstituţională a vizat în principal punerea în aplicare a celor 132 de protocoale şi planuri de cooperare sau colaborare şi acţiune pe care inspectoratul le are încheiate cu alte instituţii, în acest sens fiind desfăşurate un număr total de 754 de misiuni.
Pe lângă misiunile curente de ordine publică, jandarmii au participat la un număr de 169 de misiuni în cooperare cu alte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, respectiv cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Imigrări, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Judeţean Anticorupţie, structurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava.
În perioada de referinţă au fost executate un număr de 585 de acţiuni în colaborare cu instituţii precum parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, Centrul Militar Judeţean Suceava, organele administraţiei publice locale, Direcţia Silvică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Salvamontul, Agenţia Protecţia Martorilor, Serviciul de Ambulanţă Suceava, etc.
Au fost desfăşurate un număr de 70 de misiuni în sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava pentru asigurarea măsurilor de ordine pe timpul intervenţiei echipelor specializate, precum şi pentru acordarea sprijinului necesar înlăturării efectelor determinate de producerea unor incendii, accidente etc.
Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112”, au fost primite şi gestionate 795 de apeluri de urgenţă, neînregistrându-se evenimente negative sau obiecţiuni privind operativitatea intervenţiei şi modul de acţiune al jandarmilor.
În scopul creşterii capacităţii de răspuns faţă de solicitările societăţii civile, Jandarmeria Suceava a acţionat şi va acţiona consecvent şi eficient pentru realizarea principalului deziderat al activităţii sale – asigurarea sentimentului de siguranţă civică pentru toţi membrii comunităţii, în acest sens instituţia constituindu-se într-un garant al ordinii şi siguranţei publice în judeţ.