full screen background image

Facultatea de Silvicultură a USV a atras sprijinul unui important agent economic din judeţ

usv sigla     În toamna acestui an, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” a reușit să atragă sprijinul unui important agent economic din județul Suceava, SC Holzindustrie Schweighofer SRL.

Compania a oferit cu titlu de sponsorizare 3 noi echipamente, îmbogățind astfel baza materială de care studenții pot beneficia în lucrările de cercetare desfășurate în cadrul Laboratorului de Biometrie Forestieră. Este vorba despre Criterion RD 1000/85-210, echipament utilizat pentru măsurarea cu precizie a înălțimilor arborilor și, mai ales, a diametrelor trunchiurilor arborilor; TruPulse 360R utilizat la măsurarea distanței și a unghiurilor orizontale și verticale, contribuind astfel la poziționarea arborilor în suprafețele de probă; și  Trimble Juno 3D Handheld, un echipament GPS de înaltă precizie, care oferă rezultate foarte bune sub coronamentul pădurii, și care are capacitatea de a lucra în tandem cu cele două echipamente sus-menționate. Valoarea totală a echipamentelor sponsorizate este de peste 17.000 lei.

Activitatea de bază a Laboratorului de Biometrie Forestieră constă în folosirea tuturor modalităților de evaluare a componentelor biometrice ale arborilor și arboretelor şi a celor mai importante metode de cuantificare a modului de organizare și funcționare a ecosistemelor forestiere.

Laboratorul de Biometrie Forestieră mulţumeşte pentru sprijin firmei SC Holzindustrie Schweighofer SRL, în special lui Gerald Schweighofer, care a înțeles preocuparea continuă a cadrelor didactice și studenților suceveni pentru dezvoltarea activității de cercetare în domeniul silvic.

comments

comments