full screen background image

“Primii Paşi în Atletism”, la Sala de Atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava

primii pasi     Sâmbătă, 22 noiembrie, începând cu ora 12.00, a avut loc, la Sala de Atletism a Clubului Sportiv Municipal Suceava, etapa judeţeană a Proiectului Naţional “Primii Paşi în Atletism”.

Acesta fost organizat la nivel judeţean de Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi Suceava şi Federaţia Română Sportul pentru Toţi.
Proiectul este finanţat de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin Programul Pierre de Coubertin 2014.

La acest proiect au participat 80 de copii, născuţi în anii 2004-2005, şi 20 de cadre didactice, din 18 şcoli gimnaziale şi licee din judeţul Suceava: Liteni, Rîșca, Cornu Luncii, Băișești, Ostra, Frasin, Rădăuți, Marginea, Calafindești, Frumosu, Pârteștii de Sus, Mitocu Dragomirnei, Dumbrăveni, Poiana Stampei, Coșna, Suceava și Ilișești.

De asemenea au fost invitaţi profesori şi antrenori de specialitate, care i-au urmărit pe aceşti tineri atleţi în vederea selectării acestora la secțiile de atletism ale cluburilor sportive.

Probele de concurs au fost: săritura în lungime de pe loc, alergare de viteză 30 m, aruncarea mingii de oină de pe loc și alergare de rezistență 600 m.

Organizatorii doresc să mulțumească cadrelor didactice care i-au antrenat pe acești copii minunați, voluntarilor și antrenorilor care au ajutat la bunul mers al probelor dar și Clubului Sportiv Municipal Suceava și Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava pentru logistica pusă la dispoziție.

Toți participanții au fost recompensați cu diplome, tricouri și o masă caldă.

Proiectul “Primii Pași în Atletism” s-a desfășurat simultan în 15 județe și a avut drept scop descoperirea de tinere talente în atletism.

comments

comments