Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face controale la fermele de păsări, după ce a fost informată de Comisia Europeană că au fost confirmate mai multe focare de gripă aviară în Germania, Olanda şi Marea Britanie, transmite Mediafax.
Ca urmare a evoluţiei a unor focare de influenţă aviară în Germania, Olanda şi Marea Britanie, ANSVSA a dispus, în scop preventiv, intensificarea la nivel naţional a monitorizării stării de sănătate a efectivelor de păsări şi a controalelor privind aplicare cerinţelor de biosecuritate în fermele de păsări, se arată în comunicatul instituţiei.
Totodată, vor fi luate măsuri pentru limitarea circulaţiei păsărilor de curte în perimetrele exploataţiilor.
În acelaşi timp, vor fi organizate mai multe întâlniri şi instruiri cu fermieri, medici veterinari de liberă practică, vânători şi paznici ai fondurilor de vânătoare, privind semnele clinice ale bolii şi despre necesitatea notificării, în regim de urgenţă, către direcţiile judeţene, a oricăror suspiciuni de boală.