Consilierii locali suceveni vor aproba mâine în şedina ordinară a lunii martie, cuantumul burselor şcolare pentru anul şcolar în curs. Potrivit primarului Ion Lungu în acest scop se vor aloca 300.000 de lei. Valoarea acestor stimulente finaciare pentru elevi vor fi pe categorii de merit.
“Vom discuta în şedinţa de Consiliu Local de mâine şi sper să se aprobe cunatumul pe categorii de burse. Pentru burse de performanţă am propus 100 de lei, pentru burse de merit 80 de lei, iar pentru burse sociale şi pentru burse de studiu câte 60 de lei. Cu cele 300.000 de lei vom acorda aproximativ 400 de burse şcolare. Acestea vor fi propuse de unităţile de învăţământ şi sper să fie aprobate în Consiliul Local,” a declarat miercuri dimineaţă Ion Lungu.
Potrivit primarului, aproximativ 400 de elevi vor beneficia de burse de merit până la finalul anului şcolar. Tot în şedinţa de Consiliu Local de mâine se propune decontarea cheltuielilor de transport a cadrelor didactice care predau în municipiul Suceava. Mai exact, 44 de profesori navetişti vor avea costurile de transport acoperite de primărie. Cel mai ieftin abonament plătit de primărie, lunar, va fi de 40 lei de la Sfântul Ilie, iar cel mai scump 438 de lei de la Gura Humorului.
Leave a Reply