Poliţia municipiului Suceava, a fost sesizată de Spitalul Judeţean Suceava, miercuri, la ora 15.31, despre faptul că un bărbat, de 54 de ani, din localitate, a fost internat, prezentând o plagă înjunghiată, veche de aproximativ două zile.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe 3 noiembrie, în jurul orei 20.30, în timp ce se afla într-un parc din municipiul Suceava, victima a fost acostată de doi bărbaţi, cu care a avut un conflict.
Unul dintre agresori l-a lovit cu un cuţit în zona abdomenului, ocazie cu care i-a sărit telefonul mobil, în valoare de circa 60 de lei, care a fost însuşit de agresori.
Victima locuieşte la un azil de noapte din municipiul Suceava şi nu a sesizat poliţia cu privire la agresiunea suferită.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii faptei, identificarea autorilor şi recuperării prejudiciului.
Leave a Reply