O chitară care i-a aparţinut lui John Lennon şi pe care artistul a folosit-o pentru compunerea cântecului “Paperback Writer” va fi scoasă la vânzare într-o licitaţie care va avea loc în noiembrie, la Londra, iar experţii evaluează instrumentul la peste 760.000 de EURO.
David Birch, văr primar cu John Lennon, a povestit că a intrat în posesia chitarei după ce l-a vizitat pe cântăreţ, în 1967, şi i-a spus că se gândeşte să înfiinţeze o formaţie. “Am fost destul de îndrăzneţ să-i cer lui John (Lennon, n.r.) una dintre chitarele pe care nu le folosea. Pusesem ochii pe una albastră, un Fender Stratocaster, care stătea pe acolo prin studio, dar John a zis să iau chitara Gretsch şi mi-a pus-o în braţe în timp ce vorbeam”, a declarat Birch pentru ziarul britanic The Telegraph.
Mama lui David Birch, Harriet, a fost sora mai mică a mamei lui John Lennon, Julia.
John Lennon a folosit chitara Gretsch 6120 la compunerea şi înregistrarea cântecului “Paperback Writer”, în aprilie 1966, la Abbey Road Studios, pentru albumul “Revolver”. Chitara a avut doar doi proprietari, potrivit documentelor licitaţiei: John Lennon şi David Birch.
Ofertele pentru cumpărarea chitarei pot fi depuse începând cu 14 noiembrie.
Leave a Reply