full screen background image

Ponta și-a început vizita în Statele Unite ale Americii

ponta     Premierul Victor Ponta și-a început marți vizita în Statele Unite ale Americii.

Șeful Executivului român a ajuns la New York, unde urmează să participe la cea de-a 69 sesiune a Adunării Generale a ONU.

Ponta a avut o întâlnire cu președintele turc, Recep Tayyp Erdogan, și urmează să se întâlnească și cu viceprim-ministrul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze Zhang Gaoli.

Începând de la ora locală 19, Victor Ponta, împreună cu soția sa, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, va lua parte la recepția oferită de președintele american, Barack Obama, și de Prima Doamnă a SUA, în onoarea șefilor delegațiilor participante la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Deschiderea dezbaterilor generale ale Adunării Generale a ONU are loc miercuri și debutează cu un dejun oferit de Ban Ki-Moon, secretar general al ONU.

Seara, este programată o recepție oferită de președintele Consiliului European, președintele Comisiei Europene și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă.

Joi, la New York, premierul Victor Ponta vizitează sediul Consulatului General al României, unde se întâlnește cu reprezentanți ai comunității românești.

Ulterior, prim-ministrul român va avea o intervenție în cadrul dezbaterilor din plenul Adunării Generale a ONU.

Vineri, premierul va avea o întâlnire, la Houston, cu reprezentanții companiei Halliburton, cu președintele companiei Exxon Mobile, va lua parte la evenimentul ‘România, poarta către un sector energetic sigur și diversificat’ (găzduit de World Affaire Council din Houston) și va efectua o vizită la Centrul tehnologic al Exxon Mobile.

La întrevederile de la Houston, premierul va fi însoțit de ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, și de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar