Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a solicitat Ministrului sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, destituirea managerului general a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, Daniel Martiniuc.
Această decizie vine în urma neasigurării unei ambulanţe tip A1+A2 pentru jocul de handbal al echipei Clubul Sportiv Universitar Suceava, din cadrul Ligii Naţionale de Handbal Masculin, deşi exista un contract încheiat în acest sens, precum şi solicitare scrisă din data de 8 septembrie 2014, pentru meciul ce urma să se desfăşoare în data de 17.09.2014.
“Grave deficienţe de organizare şi un management defectuos al serviciului de ambulanţă m-a făcut să solicit demiterea domnului Martiniuc. Este impardonabil atunci când exista şi contract semnat şi solicitare scrisă să nu respecţi obligaţiile ce iţi revin”, a declarat Sinescu.
Leave a Reply