Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat contractul cu firma SCT, fostă Colas, care executa lucrările de construcţie a şoselei de centură a municipiului Suceava, în condiţiile în care aceasta nu a respectat termenele de finalizare, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.
Nechifor a spus că a fost reziliat contractul cu firma SCT, selectată să execute lucrările de construcţie a şoselei de centură a Suceavei, întrucât nu a fost respectat nici termenul de 15 septembrie pentru finalizarea lucrării.
Nechifor: “Şoseaua de centură trebuia terminată în 2012, dar au fost extinse termenele, pentru noiembrie 2013 şi apoi iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014. Suntem în 16 septembrie şi nu s-au ţinut de cuvânt. Am fost foarte deranjat de dezinteresul total al acestei firme faţă de un contract şi faţă de banii publici. Rar vezi aşa ceva. Ai o amărăciune când vezi cum eşti desconsiderat”.
După rezilierea contractului, CNADNR urmează să găsească soluţia pentru finalizarea lucrărilor, cel mai probabil urmând să fie executată garanţia de bună execuţie pentru finanţarea investiţiei.
Leave a Reply