Senatorul Ioan Ghişe, care a demisionat din PNL, şi-a anunţat, miercuri, intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, dorindu-şi să fie ‘garantul’ Constituţiei şi al legilor ţării, transmite Agerpres.
‘Votul fiecărui cetăţean trebuie asigurat şi respectat ca fundament al construcţiei democratice a statului român. Trebuie să promovăm unitatea cetăţenilor români pentru armonie socială, dezvoltarea ţării şi bunăstare. Competenţa, experienţa şi expertiza mea politică le pun în slujba cetăţenilor pentru a-i servi în mod onest, demn şi onorabil. Mă ofer să fiu garantul Constituţiei României şi al legilor ţării. Voi acţiona pentru promovarea valorilor româneşti ca fundament al intereselor naţionale’, a declarat senatorul independent.
Potrivit lui Ghişe, preşedintele României trebuie să fie mediatorul între societatea civilă, între cetăţeni şi autorităţile publice. ‘Asta mă ofer să fac şi să fiu’, a punctat Ghişe.
Întrebat pe cine va susţine în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale, senatorul a replicat că speră să se poată susţine pe sine. ‘Cu ajutorul cetăţenilor care m-au convins şi împins să depun această candidatură, sper să am şansa să intru în turul II şi să mă susţin pe mine. (…) Mulţi politicieni şi chiar partide întregi cred că cetăţenii aleg în funcţii publice pe cei pe care îi dictează partidul. Este o eroare. (…) Aşadar, în turul II cetăţenii sunt cei care vor decide cum doresc ei, important e să vină la vot în număr cât mai mare’, a precizat Ioan Ghişe.
Referitor la sursele de finanţare pentru campania electorală, senatorul a mărturisit că, la ora actuală, nu dispune de asemenea resurse.
‘Acum nu am niciun ban, dar ştiu din experienţă că atunci când campaniile electorale avansează, pe măsură ce se conturează candidaţii, vin şi sursele de finanţare. (…) Capitalul cel mai important este încrederea dată de cetăţeni prin vot’, a conchis el.
De asemenea, el a mai spus că decizia sa de a părăsi PNL a fost motivată de faptul că liderii liberali şi-au asumat o serie de decizii prin care, în opinia sa, au trădat votul românilor din 2012.
‘În ultimele şase luni, PNL a luat trei decizii strategice fundamental greşite, întorcând spatele cetăţenilor. Prima decizie a fost ruperea USL şi ieşirea de la guvernare. La 9 decembrie 2012, cetăţenii României au dat mandat USL şi parlamentarilor săi ca să ducă la îndeplinire un program politic al USL. A doua decizie greşită a PNL s-a consumat la Congres, când a decis să fuzioneze cu PDL, adică cu cei împotriva cărora, acum doi ani, în frig şi ploaie, în peste 60 de oraşe ale ţării, au ieşit cetăţeni revoltaţi de modul în care guvernarea Băsescu-Boc şi-a bătut joc de România’, a declarat Ghişe, într-o conferinţă de presă la Parlament.
Leave a Reply