full screen background image

Sancţiuni de aproape 40.000 de lei, aplicate transportatorilor suceveni

OLYMPUS DIGITAL CAMERA     Miercuri, în intervalul orar 07:00 – 14:00, pentru diminuarea factorilor de risc privind victimizarea populaţiei prin accidente de circulaţie, în scopul menţinerii unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere publice, Serviciul şi Biroul Rutier Suceava au organizat o acţiune de verificare în trafic a respectării legislaţiei rutiere de către conducătorii acestor autovehicule.

Au fost aplicate 41 de sancţiuni, în valoare de 38.291 de lei, din care 6, în valoare de 25.000 de lei, pentru OG 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.

S-au mai dat amenzi pentru lipsa centurii de siguranţă – 3, defecţiuni tehnice – 9, lipsă ITP – 2, alte abateri – 21.

În cadrul acţiunii, a fost reţinut un permis de conducere (pentru depăşire neregulamentară) şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare (pentru defecţiuni tehnice şi lipsă ITP).

Poliţiştii au verificat 41 de autovehicule, 10 pentru transpost de persoane şi 31 care transportau marfă.

O autoutilitara a fost depistată, pe strada Cuza Vodă, din Suceava, în timp ce efectua transport rutier de marfă, iar la controlul efectuat, s-a constatat că 4 diagrame au fost folosite pe o perioadă mai lungă decât cea legală, nefiind înregistrate datele relevante. Operatorul de transport a fost sancţionat cu amendă de 3.000 de lei.

O altă autoutilitară a fost identificată, în trafic, în timp ce efectua transport rutier de marfă contracost, iar la controlul efectuat, s-a constatat ca avea valabilitatea verificării periodice a tahografului expirată din data de 20 aprilie 2012. Operatorul de transport a fost sancţionat cu amendă de 8.000 de lei.

Radu M., de 41 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a condus autobuzul, pe DN 29, având inspecţia tehnică periodică expirată din 23 iunie 2014 şi neavând asupra sa documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Constantin C., de 25 de ani, din Fălticeni, a condus autobuzul, pe DN17, loc. Trei Movile, utilizând cartela tahografică eliberată altei persoane. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă de 4.000 de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar