full screen background image

Guvernul acordă 60 de milioane de euro pentru 11 firme din IT

computer     Mai multe firme din IT vor primi ajutoare de la stat, în urma unei decizii a Cabinetului Ponta. Banii, peste 60 de milioane de euro, vor fi daţi prin Ministerul de Finanţe. Printre companiile care vor primi aceste ajutoare financiare se află şi o firmă fondată de deputatul PSD Sebastian Ghiţă.

Acesta susţine însă că, în luna mai 2014, şi-a vândut firmele IT, scriu jurnaliştii de la Hotnews. Cu toate acestea, o investigaţie Rise Project a arătat cum funcţionează, în continuare, legăturile dintre Ghiţă şi firmele pe care le-a fondat.

Teamnet Business Services este una dintre cele 11 companii din IT care vor primi bani de la stat. Firma este parte a grupului Teamnet, al cărui fondator a fost deputatul Social-Democrat Sebastian Ghiţă. Deşi el a declarat într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Hotnews că în luna mai din acest an şi-a vândut firmele IT, o investigaţie Rise Project a arătat cum continuă să funcţioneze legăturile dintre Ghiţă şi firmele pe care le-a fondat.
Acesta susţine că “foarte multe din informaţiile publicate de cei de la Rise Project conţin inadvertenţe”, scriu jurnaliştii de la Hotnews.
Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, firma Teamnet International a avut afaceri de 64,5 milioane de euro şi un profit net de 18,3 milioane de lei.
eMag IT Research, o companie membră a eMag, este o altă firmă care va primi ajutoare financiare de la stat. Retailer-ul online IT&C este deţinut de grupul sud-african Naspers. Gigantul media Naspers a cumpărat 70% din eMag în 2012, tranzacţie în urma căreia acelaşi Sebastian Ghiţă a ieşit din acţionariatul eMag.
Vodafone Technologies, Luxoft Professional, Siemens sun t alte firme care vor primi bani de la stat. Toate cele 11 companii din IT au promis că vor crea aproape 3000 de locuri de muncă în următorii 3 ani, potrivit acordurilor de finanţare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar