Dosarul în care Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), este acuzat de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia, a fost mutat de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Ploiești.
Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care a admis o cerere de strămutare formulată de Gruia Stoica, acesta invocând presiunea mediatică asupra cazului său.
Gruia Stoica a fost trimis în judecată pe 12 februarie 2014, el fiind în prezent în arest la domiciliu.
Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect “Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.
Potrivit fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru SE Ișalnița).
Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu data de 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau “cel mai mic preț” sau “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.
La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitații de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorității contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA București (GFR) și alte trei societăți comerciale.
Termenul de depunere a ofertelor de către societățile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitație era data de 29 ianuarie 2014.
CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând Complexului Energetic Oltenia și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).
Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană ce controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale.
Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.
Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă.
Leave a Reply