full screen background image

Festivalul literar germano-român al tinerilor creatori – “Lectora”, la Suceava

LECTORA-2014     Festivalul literar germano-român LECTORA este o manifestarea începută din 2013, din iniţiativa managerului cultural al Forumului German Suceava și a șefului biroului Relații Publice al Muzeului Bucovinei.

Organizatorii informează că este cel mai recent festival literar bilingv din România, care se adreseză tinerilor scriitori şi cititori.

În perioada 12 – 15 iunie 2014, tinerii creatori vor intra în contact cu scriitori notorii, atât din ţară, cât şi din străinătate şi se vor cunoaște între ei participând la numeroasele sesiuni de lectură, la Workshop-uri dedicate compunerilor originale, precum şi în cadrul unui concurs de creație literară pentru elevi.

În acest an, șase scriitori renumiţi vor onora cu prezenţa lor festivalul LECTORA. Cătălin Dorian Florescu va deschide LECTORA în seara zilei de12 iunie, citind din romanul său, laureat cu Premiul Cărții Elvețiene, publicat anul trecut și în limba română: “Iacob se hotărăşte să iubească”. Cu fragmente din această poveste a unei familii de șvabi emigrați în Banat, briliant relatată, Cătălin Dorian Florescu, va susține și o sesiune de lectură la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”, discutând apoi tema cărții sale cu elevii de la clasele de limba germană. Unul dintre cei mai buni scriitori români contemporani, şi în același timp una dintre vocile cele mai critice, care scrie despre comunism și moștenirea acestuia, Radu Aldulescu, îşi va prezenta pe 13 iunie noul său roman, “Cronicile genocidului”, în care vorbeşte despre condiţii de viaţă mizerabile şi speranţe năruite în România postcomunistă. Bucovineanul Lucian Dan Teodorovici, prozator prolific, director programe la cel mai important festival literar național FILIT, va citi din ultimul său roman „Matei Brunul” pe data de 14 iunie.

În cadrul unei seri de poezie, pe 14 iunie, se va întâlni apreciatul poet și traducător, director al Editurii Cartier din Chişinău, Emilian Galaicu-Paun cu autorul german Michael Astner din Iaşi și cu Ștefan Manasia, o voce decisivă a Generației 2000, în timp, redactor la prestigioasele reviste literare clujene ”Echinox” și ”Tribuna”.

Aceste lecturi de referință, susținute în locații selecte, sunt dedicate publicului iubitor de literatură și tinerilor scriitori participanți creativ la festival. Aceștia se află grupați în principal în trei cenacluri literare.

Cenaclul literar local, ”Zidul de hârtie”, alcătuit din scriitori deja experimentați, cu volume publicate, adunați în jurul lui Florin Dan Prodan, racordați celor mai proaspete curente din artă și literatură, experimentând uneori forme emoționale neconvenționale .

Cenaclul germanofon ”Stafette” din Timișoara, înființat în anul 1993 la liceul Nikolaus Lenau, are deja în spate o îndelungată tradiție, find pepinieră de scriitori pentru literatură de limba germană din România. Trei dintre ei vor citi din propriile creații și vor prezenta cenaclul ”Stafette”.

Scriitori în formare de foarte bună calitate din Suceava prezintă cenaclul „Săgetătorul” de la Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava condus de către profesorul Gheorghe Cîrstian, ai cărui elevi obțin rezultate deosebite la concursuri literare, unii dintre ei făcând parte din redacția revistei de atitudine culturală ”Alecart”.

În document se mai arată că, în cele patru zile încărcate din plin de literatură, viața culturală a Sucevei nu va fi tributară doar cuvântului vorbit sau scris, manifestările literare fiind însoțite de expoziții ale tinerilor artiști plastici și de momente muzicale.

LECTORA este proiectul rezultat în urma cooperării a 5 instituții de cultură din Suceava – Forumul German Suceava, Muzeul Bucovinei, Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax și Centrul de Arhitectură și Cultură ”Uzina de Apă” – susținut de Institutul de Relații cu Străinătatea (ifa) din Stuttgart și organizat de manager-ul cultural ifa de pe lângă Forumul German Suceava, Ina Gohn-Kreuz în colaborare cu George Ostafi.

Proiectul susține scena literară locală și întărește interesul față de limba germană și față de cultură în Bucovina.

Toate informațiile de actualitate privind programul festivalului și participanții acestuia sunt accesibile pe site-ul www.muzeulbucovinei.ro/lectora-2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar