VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare va fi restaurată

Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii Iaşi.

Finanțarea lucrărilor ar putea fi asigurată prin intermediul unui proiect transfrontalier, iar proiectul are o valoare totală de aproximativ 1.4 milioane de euro.

Scopul principal al proiectului îl reprezintă reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Piața Palatului, achiziționarea a două portaluri digitale, transformarea unei camere interactive a Muzeului Național de Istorie din Chișinău, precum și dezvoltarea relațiilor de colaborare prin participarea la conferințe în domeniul cultural-turistic și schimburi de experiență.

Componentele hard ale proiectului vor fi administrate de instituțiile publice (Municipiul Iași și Muzeul National de Istorie Moldova) – respectiv achiziționarea de echipamente și restaurarea statuii și a camerei din muzeu, iar componentele soft ale proiectului, precum strategii, promovare și schimburile de experiență vor fi administrate de cele două ONG-uri.

Peste 60% din bugetul proiectului este dedicat achiziției de echipamente și restaurare.

Durata de implementarea a proiectului este de 24 de luni.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/04/26/tramvaiul-iepurila-revine-pe-sine-in-iasi/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

12 oferte pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al Autostrăzii A8, segmentul Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Iașul va primi ambulanțe noi până la finalul acestui an

Un alt tramvai Bonzankaya din cele 18 ajunge la Iași

USV a fost gazda conferinței naționale „Poliția locală: trecut, prezent și perspective” – un dialog constructiv despre evoluția și rolul Poliției locale în comunitate

Știri sugerate