full screen background image

Comitetul Olimpic și Sportiv Român își desemnează un nou conducător

cosr     Lumea sportului românesc – federații olimpice, federații neolimpice, personalități sportive – alege joi un nou președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), cu un mandat de doi ani, post pentru care candidează Elisabeta Lipă, Octavian Bellu și Alin Petrache, care, dincolo de marile performanțe ca sportivi sau antrenori, și-au demonstrat capacitățile de manageri, capabili să gestioneze sportul românesc într-un moment delicat.

Elisabeta Lipă, canotoarea secolului XX, cu 5 medalii de aur olimpice în palmares, dincolo de imaginea unui sportiv de excepție, a reușit în ultimii ani să probeze că posedă aptitudini de manager, atât ca președinte al CS Dinamo, cât și ca președinte al Federației Române de Canotaj. Investițiile din parcul clubul sportiv Dinamo, sala polivalentă, bazinul de înot, muzeul sportului, sala de gimnastică, modernizarea sediului, cât și hotelul pentru sportivi din baza nautică Dorobanț sunt câteva obiective care demonstrează capacitățile de bun administrator. Realizările sale au contribuit la alegerea Elisabetei Lipă în funcția de vicepreședinte COSR.

”Loturile olimpice au nevoie și de altă susținere, au nevoie de medici sportivi, de masori, de aparatură de recuperare, de mijloace, aparatură adecvată pentru antrenori ca să determine stadiul pregătirii. Toate acestea trebuie cumpărate, ne trebuie specialiști, pentru că federațiile nu au specialiștii care ar trebui. Eu așa văd o susținere pentru a realiza un obiectiv comun. Pentru binele performanței, având în vedere că COSR se ocupă de Jocurile Olimpice, este insuficient din punctul meu de vedere, doar să le acorzi niște indemnizații”, afirma Elisabeta Lipă într-un interviu acordat AGERPRES.

Octavian Bellu, un antrenor de excepție, intrat în Cartea Recordurilor pentru performanțele sale din gimnastica feminină, are de asemenea capacități de lider, așa cum a demonstrat-o ca președinte al Agenției Naționale pentru Sport sau ca secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, dar și în activitatea unei fundații, Casa Campionilor, implicată în numeroase proiecte de susținere a gimnasticii, cum ar campania ”Țară, țară, vrem campioane”, un parteneriat public-privat cu compania Petrom.

”Eu cred că acolo (la președinția COSR, n. red.) trebuie să fie o persoană, care, în primul rând, să nu se creadă Dumnezeu, o persoană care se află acolo sprijinit de federații și să lucreze în interesul federațiilor, al cluburilor și al sportului în general, al loturilor, al antrenorilor. Și o persoană, iar aici lucrurile sunt disputate în fel și chip, care trebuie să aibă imagine și notorietate, alții spun că trebuie să fie un bun manager. Aici lucrurile sunt de discutat și probabil adevărul este undeva la mijloc”, a schițat Bellu, portretul viitorului președinte, pentru AGERPRES.

Alin Petrache, dincolo de prestația remarcabilă pentru culorile XV-lui României, a reușit ca președinte al Federației Române de Rugby să schimbe fața sportului cu balonul oval, să-i imprime o dinamică nouă și să continue seria de calificări la Cupa Mondială. Activitatea sa l-a recomandat de asemenea pentru postul de vicepreședinte al COSR, iar la ultimele alegeri parlamentare din 2012 a fost ales deputat pe lista USL din partea PSD.

”Nu cred în strategia ‘pompierului de serviciu’. Putem obține rezultate foarte bune la Olimpiada de la Rio, dar dacă ne uităm la cum au evoluat rezultatele la ultimele Olimpiade, putem constata ușor că avem o problemă sistemică pe care nu o putem corecta decât prin măsuri de anvergură. De aceea, eu am propus un program pe 10 ani, România Olimpică 2014-2024, care cuprinde trei cicluri olimpice și măsuri pentru relansarea în general a mișcării sportive din România. Un plan pe termen lung începe cu sprijinul țintit înspre cei care fac înaltă performanță acum, dar mai ales cu sprijin consistent pentru cei care acum bat la porțile sportului de performanță. Dacă ne creștem cum trebuie micii sportivi de astăzi, mâine vom obține performanțe mari”, a creionat Alin Petrache, într-un interviu acordat AGERPRES, liniile directoare ale programului său.

Programele celor trei candidați cuprind programe pe termen scurt, dar și pe termen de 10 ani. Lipă, ca un fost sportiv care nu se dă niciodată învins, insistă că Olimpiada de la Rio nu este o bătălie deja pierdută și vrea ca forul olimpic național să susțină mai mult loturile de sportivi și antrenorii. Transparență și echidistanță față de toate federațiile, olimpice sau neolimpice, finanțare pe baza unor criterii clare, este un alt punct subliniat de fosta canotoare în programul său.

comments

comments




Leave a Reply

avatar