În cursul nopţii de miercuri, la ora 21.30, Secţia de poliţie Burdujeni a fost sesizată, prin 112, despre faptul că un bărbat, de 56 de ani, din localitate, a fost lovit de un localnic, de 32 de ani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 21.25, victima se afla în incinta unui restaurant din cartierul Iţcani şi consuma băuturi alcoolice.
În acel moment, a intrat agresorul cu care a avut un schimb de replici, și care, prin surprindere, l-a lovit.
Victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
Leave a Reply